Combatanţi proruşi au atacat două baze militare ucrainene, în Crimeea

Membri ai unor miliţii proruse au atacat, sâmbătă, o bază militară ucraineană situată în vestul regiunii Crimeea, anexată oficial de către Rusia. Ulterior, încă o bază ucraineană, în apropiere de Sevastopol, a fost atacată.

2636 afișări
Imaginea articolului Combatanţi proruşi au atacat două baze militare ucrainene, în Crimeea

Combatanţi proruşi au atacat o bază militară ucraineană, în Crimeea (Imagine: EPA)

UPDATE 17:38 - A doua bază militară ucraineană din Crimeea, atacată de membri ai unor miliţii proruse

Membri ai unor miliţii proruse au ocupat, sâmbătă, cu blindate şi arme automate, încă o bază din Crimeea, în apropiere de Sevastopol, trăgând focuri de avertisment, informează AFP.

Vehicule blindate au pătruns într-o unitate militară din Belbek. Militanţi proruşi au tras focuri de armă în aer pentru a-i soma pe militarii ucraineni să părăsească baza.

Membri ai unor miliţii proruse au atacat, sâmbătă, o altă bază militară ucraineană situată în vestul regiunii Crimeea, anexată oficial de către Rusia.

Aproximativ 200 de combatanţi înarmaţi au pătruns în baza aeriană de la Novofedorivka, în vestul Peninsulei Crimeea.

Militarii ucraineni s-au baricadat în clădirile unităţii şi au lansat grenade lacrimogene. Militanţii proruşi au somat militarii ucraineni să părăsească unitatea, arborând drapelul Rusiei, în locul celui ucrainean.

La ocuparea bazei militare au asistat şi militari ruşi. Un ofiţer al armatei ruse a intrat în clădire pentru a negocia cu militarii ucraineni.

În bazele de pe teritoriul Crimeei sunt în continuare militari ucraineni. Rusia a anunţat că le permite să plece din unităţi sau să se înroleze în armata rusă.

Rusia a finalizat, vineri, procedurile pentru anexarea oficială a fostei regiuni ucrainene Crimeea. Statele Unite şi Uniunea Europeană consideră Crimeea drept parte a Ucrainei şi au adoptat sancţiuni economice şi politice contra Rusiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici