Confruntările de sâmbătă s-au soldat cu cel puţin zece morţi şi 50 de răniţi, au precizat surse medicale. „Suntem copleşiţi, depăşiţi, nu mai avem nimic – nici personal, nici echipamente, nici medicamente”, a declarat medicul Khalid Abou Salra de la spitalul al Hikma.
Cel de-al treilea oraş din Libia, Misrata, situat la 200 de kilometri est de Tripoli, este teatrul unui război de gherilă urbană sângeros între rebeli şi forţele loiale regimului de la Tripoli.
Ministrul adjunct de Externe libian, Khaled Kaaim, a declarat vineri seară că regimul de la Tripoli va preda triburilor loiale controlul asupra oraşului Misrata. El a adăugat că armata libiană se va retrage din oraş, iar conflictul aflat în desfăşurare va fi rezolvat de liderii triburilor.