Congresul american aprobă implementare măsurilor Comisiei pentru 11 septembrie

Congresul american a aprobat vineri şi apoi a trimis preşedintelui George W. Bush o lege privind măsurile necesare prevenirii unor atentate similare celor de la 11 septembrie.

1 afișare

Camera Reprezentanţilor a votat legea cu 371 de voturi pentru şi 40 împotrivă. Proiectul prevede alocarea unor fonduri federale mai mari oraşelor cu grad ridicat de risc şi garanţia că toate statele vor primi sume suficiente pentru pregătirile elementare.

Legea, care va implementa multe dintre recomandările comisiei care investighează atentatele de la 11 septembrie, reprezintă una dintre priorităţile democraţilor după preluarea controlului Congresului, în ianuarie, şi îi va ajuta pe aceştia să contracareze reproşurile republicanilor privind lipsa de activitate a legislativului.

În decurs de cinci ani, încărcăturile destinate Statelor Unite vor fi verificate înainte de a fi încărcate pe nave. Democraţii au cerut de mai mulţi ani adoptarea unor astfel de măsuri, argumentând că acestea ar împiedica teroriştii să introducă explozivi în Statele Unite, dar opozanţii au declarat că scanarea încărcăturilor în proporţie de 100 la sută este costisitoare şi inutilă.

Legea prevede, de asemenea, ca toate avioanele comerciale, care transportă marfă sau pasageri, să fie scanate şi a alocat peste patru miliarde de dolari pentru securitatea căilor ferate, a zonelor de tranzit şi a autobuzelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici