Conservatorii obţin o victorie largă în alegerile legislative anticipate din Serbia - estimări

Partidul Progresului (SNS), aflat la putere, a obţinut o victorie largă, cu 50% din voturi, în alegerile legislative anticipate care au avut loc duminică în Serbia, anunţă CESID, un organism independent care supraveghează scrutinul.

252 afișări
Imaginea articolului Conservatorii obţin o victorie largă în alegerile legislative anticipate din Serbia - estimări

Conservatorii obţin o victorie largă în alegerile legislative anticipate din Serbia - estimări (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Partidul Progresului (SNS) al influentului vicepremier în exerciţiu Aleksandar Vucici ar obţine astfel 160 din cele 250 de mandate ale Parlamentului, adică o majoritate care îi permite, dacă doreşte, să formeze de unul singur noul guvern.

Un astfel de rezultat nu s-a mai înregistrat în Serbia încă din 1990, când partidul lui Slobodan Miloşevici a obţinut 194 de mandate.

"Există o majoritate în Parlament şi această tendinţă se va menţine", a spus pentru presă Marko Blagojevici, un oficial al CESID.

SNS este urmat de actualul său aliat din coaliţia guvernamentală în exerciţiu, Partidul Socialist (SPS), care a obţinut 15% din voturi, adică 50 de mandate, potrivit sursei citate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici