Consilierul care i-a livrat droguri actorului Matthew Perry, condamnat la 2 ani de închisoare
Bărbatul, cu vârsta de 56 de ani, numit Erik Fleming, a fost cel care i-a furnizat îndrăgitului actor dozele de ketamină care au dus la moartea sa. Ulterior, bărbatul a devenit un martor cheie în cadrul anchetei cu privire la moartea actorului, potrivit Associated Press.
„Este cu adevărat un coșmar din care nu mă pot trezi. Sunt bântuit de greșelile pe care le-am făcut”, a declarat Fleming, cu o voce gravă și sumbră de la tribună, înainte de pronunțarea sentinței.
Judecătorul i-a ordonat acestuia – care se afla în libertate pe cauțiune – să se prezinte pentru a-și ispăși pedeapsa în termen de 45 de zile. De asemenea, Fleming a fost condamnat și la 3 ani de probațiune, pe lângă pedeapsa de doi ani de închisoare.
Fleming intermediarul dintre Perry și „Regina Ketaminei”
Consilierul de adicții, este cel de-al patrulea inculpat condamnat dintre cei cinci care au pledat vinovați în procesele privind moartea lui Matthew Perry, îndrăgitului actor pe care îl cunoaștem din serialul Friends. Acesta a fost găsit mort, în jacuzzi, în 2023, în reședința sa din Los Angeles.
Fleming este cel care l-a pus în legătură pe actor cu traficanta de droguri, Jasveen Sangha, supranumită „Regina Ketaminei”.
Consilierul în probleme de adicții este și cel care a livrat drogurile acasă la actor și le-a vândut la suprapreț pentru a obține profit.
Acesta a denunțat-o ulterior anchetatorilor
Acesta a denunțat-o pe „Regina Ketaminei” în aceeași zi în care anchetatorii l-au găsit pentru prima dată la casa surorii sale, unde dormea pe canapea la câteva luni după moartea lui Perry.
Traficanta de droguri a fost condamnată, luna trecută, la 15 ani de închisoare.
Avocatul lui Fleming, Robert Dugdale, i-a spus judecătorului că „a predat-o pe Regina Ketaminei pe o tavă de argint. Până în acea zi, ei nu aveau nicio idee cine era ea”, a declarat Dugdale.
Probabil ar fi primit o pedeapsă de aproximativ patru ani de închisoare dacă nu ar fi cooperat, a mai spus apărătorul consilierului.