Prima pagină » Știri externe » Convorbirea dintre Trump și Putin s-a încheiat. Despre ce au discutat cei doi

Convorbirea dintre Trump și Putin s-a încheiat. Despre ce au discutat cei doi

Preşedintele american Donald Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin au discutat joi la telefon despre Iran, Ucraina şi alte probleme, a declarat un oficial de la Kremlin. A fost a şasea conversaţie oficială a celor doi lideri de la revenirea lui Trump la Casa Albă.
Convorbirea dintre Trump și Putin s-a încheiat. Despre ce au discutat cei doi

În timp ce discuta despre situaţia din Iran, Putin a subliniat necesitatea rezolvării tuturor problemelor prin mijloace politice şi diplomatice, a declarat Iuri Uşakov, consilierul prezidenţial pentru afaceri externe de la Kremlin, potrivit AP.

În ceea ce priveşte conflictul din Ucraina, Uşakov a declarat că Trump şi-a arătat dorinţa de a opri rapid luptele, iar Putin a exprimat disponibilitatea Moscovei de a continua discuţiile cu Kievul. În acelaşi timp, liderul rus a subliniat că Moscova va căuta să îşi atingă obiectivele în Ucraina şi să elimine „cauzele profunde” ale conflictului, a adăugat Uşakov.

Putin a susţinut că a trimis trupe în Ucraina în februarie 2022 pentru a respinge o ameninţare la adresa Rusiei reprezentată de eforturile Ucrainei de a adera la NATO şi de a proteja vorbitorii de limbă rusă din Ucraina, argumente respinse de Kiev şi aliaţii săi. El a insistat că orice posibil acord de pace trebuie să prevadă abandonarea candidaturii Ucrainei la NATO şi recunoaşterea câştigurilor teritoriale ale Rusiei.

Uşakov a mai spus că suspendarea unor livrări de arme americane către Ucraina nu a fost discutată în apelul Trump-Putin.

Discuţia anterioară dintre Trump şi Putin a avut loc pe 14 iunie, la o zi după ce Israelul a atacat Iranul.