Coreea de Nord acuză Japonia că a depăşit "linia de pericol", după ce a lansat cea mai mare navă militară de la al Doilea Război Mondial - FOTO

Coreea de Nord a criticat dur Japonia, miercuri, apreciind că aceasta a depăşit "linia de pericol", la o zi de la botezul celei mai mari nave militare construite de Tokyo de la ultimul război.

3583 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord acuză Japonia că a depăşit "linia de pericol", după ce a lansat cea mai mare navă militară de la al Doilea Război Mondial - FOTO

Coreea de Nord acuză Japonia că a depăşit "linia de pericol", după ce a lansat cea mai mare navă militară de la al Doilea Război Mondial (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un comentariu, agenţia oficială nord-coreeană KCNA se referă la un raport publicat luna trecută de Ministerul japonez al Apărării, care a cerut crearea unei "capacităţi extinse de îndiguire" în faţa ameninţărilor balistice nord-coreene.

"Nu este altceva decât o farsă a Japoniei pentru a justifica transformarea într-un gigant militar, ceea ce depăşeşte linia pericolului", afirmă KCNA.

"Afirmaţiile Japoniei sunt prea nerezonabile şi ilogice pentru a justifica sinistrele sale obiective", adaugă agenţia, care transmite fidel opiniile puterii.

Cu o zi înainte de publicarea acestui comentariu, Japonia a prezentat în premieră viitorul portelicopter cu care îşi va echipa flota, o navă de 248 de metri denumită "Izumo" şi încă în construcţie la Yokohama (la sud de Tokyo).

Vasul, cea mai mare navă militară construită de Tokyo de la al Doilea Război Mondial, va fi operaţional după 2015 pentru un cost total de circa 900 de milioane de euro. Odată pus în serviciu, acesta va putea îmbarca nouă elicoptere.

Marţi, China s-a declarat "îngrijorată de expansiunea constantă a echipamentelor militare ale Japoniei".

Noul premier Shinzo Abe, căruia i se atribuie intenţia de revizuire a Constituţiei pacifiste din 1947 (care interzice recursul la război), a obţinut aprobarea unui buget militar de 38,7 miliarde de euro pentru 2013-2014, în creştere pentru prima dată în ultimii 11 ani.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici