Coreea de Nord avertizează că testul cu o rachetă medie efectuat recent de SUA ar putea "declanşa un nou război rece" în regiune

Un reprezentant al regimului de la Phenian a declarat joi că o serie de acţiune militare efectuate de SUA, inclusiv testul cu o rachetă cu rază medie de acţiune şi planurile de a disloca avioane F-35 şi echipamente ofensive în zona Peninsulei Coreea, ar putea "declanşa un nou război rece".

509 afișări
Imaginea articolului Coreea de Nord avertizează că testul cu o rachetă medie efectuat recent de SUA ar putea "declanşa un nou război rece" în regiune

Phenianul avertizează că testul cu rachetă efectuat de SUA ar putea "declanşa un nou război rece"

Coreea de Nord îşi menţine neschimbată intenţia de a rezolva toate problemele prin dialog şi negocieri, a declarat reprezentantul Ministerului de Externe de la Phenian, adăugând că "dialogul însoţit de ameninţări militare nu ne interesează", transmite publicaţia The Guardian, citând agenţia nord-coreeană de ştiri KCNA.

"Mişcări militare periculoase şi neobişnuite se observă la orizont, ceea ce ar declanşa un nou război rece în Peninsula Coreeană şi în regiune", a subliniat oficialul nord-coreean.

Departamentul american al Apărării a anunţat luni efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România, în contextul retragerii SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Testul a fost efectuat duminică (luni dimineaţă, ora României) în zona Insulei San Nicolas (California), situată în Oceanul Pacific. Racheta a atins ţinta stabilită, aflată la distanţa de peste 500 de kilometri, a anunţat Pentagonul.

Testul nu ar fi putut fi efectuat dacă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) ar fi fost în vigoare, dar preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul care interzicea sistemele balistice terestre cu raze cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Ca reacţie la decizia SUA, Rusia a hotărât, la rândul său, retragerea din Tratatul INF.

Rusia şi China au condamnat vehement testul cu rachetă efectuat de Pentagon, acuzând Administraţia Donald Trump de amplificarea tensiunilor în scopul dominaţiei militare pe plan global.

În ultima lună, Coreea de Nord a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiuni, invocând necesitatea de a-şi consolida propria securitate.

Taguri:
coreea de nord,
sua,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici