O delegaţie a României, condusă de ambasadorul României în 
Republica   Moldova, Daniel Ioniţă, şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, vicepreşedinte al CNCAV, pleacă, joi, în Moldova, pentru a împărtăşi bune practici în legătură cu   vaccinarea anti-COVID-19. 
     
     
     
- Anunţ de ultimă oră pentru elevii din Marea Britanie de la Boris Johnson: Şcolile nu se pot   deschide    
     
- Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat, miercuri, că au fost depistate încă trei cazuri de infecţie cu noua tulpină de SARS-CoV-2, fără a preciza unde au   fost diagnosticate aceste trei noi cazuri.   
     
- Odată cu cei trei pacienţi care au fost diagnosticaţi cu noua tulpină, numărul bolnavilor ajunge la opt, în România.    
         
- Concerte în pandemie. Trupa americană de rock The Flaming Lips a folosit bule de plastic     
         
     Grupul a susţinut două concerte în weekend în Oklahoma, unde membrii publicului au dansat în timp ce erau în bule de plastic, scrie Reuters.   
         
     În anunţurile dinaintea spectacolului, fotograful şi cameramanul Nathan Poppe a postat pe Twitter fotografii cu spaţiul, spunând că există 100 de bule de plastic şi în fiecare încap maxim trei     persoane.   
         
     Bulele au fost dotate cu difuzoare, ventilatoare, sticle de apă, prosoape şi bileţele cu mesajele: „Trebuie să merg la baie / E prea cald aici”, în aşa fel încât administratorii să îi ajute pe     petrecăreţi.