EXCLUSIV  Criza din Belarus, analizată de ambasadorul Lituaniei la Bucureşti, E.S. Violeta Motulaitė. Ce spune diplomatul despre regimul lui Lukashenko

  • Pe 23 mai 2021, un zbor Ryanair a fost deturnat de regimul Lukaşenko.
  • Este pentru prima dată în istorie când un avion de stat capturează un avion civil privat
  • La bordul aeronavei se aflau 126 de oameni. Roman Protasevich, jurnalist şi susţinător activ al democraţiei din Belarus, a fost arestat.
  • E.S. Violeta Motulaitė, ambasadorul Lituaniei la Bucureşti: ,,Belarusul are armată mare şi numeroase forţe de securitate!”
497 afișări
Imaginea articolului Criza din Belarus, analizată de ambasadorul Lituaniei la Bucureşti, E.S. Violeta Motulaitė. Ce spune diplomatul despre regimul lui Lukashenko

FOTO: Ambasadorul Lituaniei la Bucureşti, E.S. Violeta Motulaite

E.S. Violeta Motulaitė, ambasadorul Lituaniei la Bucureşti vorbeşte, în exclusivitate pentru Aleph News, despre situaţia din Belarus, analizată în lumina ultimelor incidente.

Avion deturnat la Minsk, pentru arestarea lui Roman Protasevich

Pe 23 mai 2021, o aeronavă militară din Belarus a forţat zborul Ryanair FR4978 să-şi schimbe cursul planificat de la Atena la Vilnius şi să aterizeze, în schimb, în ​​Minks.

Motivul invocat a fost acela că, la bordul avionului Ryanair, ar exista o gravă ameninţare de securitate. Prezent în avion, Roman Protasevich, jurnalist şi susţinător activ al democraţiei din Belarus, a fost iniţial reţinut, apoi arestat şi posibil supus relelor tratamente pentru a face mărturisiri.

Roman Protasevich este un jurnalist şi activist din Belarus, critic al regimului Lukashenko. Anul trecut, a scris foarte mult despre brutalitatea poliţiei din timpul protestelor anti-guvernamentale.

Cât de serioase sunt riscurile sau ameninţările regimului lui Lukashenko pentru securitatea europeană, având în vedere deturnarea zborului al Ryanair RF4978?

E.S. Violeta Motulaitė: „Regimul lui Lukashenko depinde de forţele militare şi de securitate ruseşti”

„Ei bine, aşa cum am mai spus-o, Belarus este un stat din ce în ce mai impredictibil. Belarusul are armată mare şi numeroase forţe de securitate. Pe de altă parte, regimul lui Lukashenko depinde de forţele militare şi de securitate ruseşti. Şi ştim cu toţii la ce ne putem aştepta din partea Rusiei. Consider ca e extrem de important, nu doar pentru siguranţa întregii regiuni, ci a intregii Europe.”

E.S Violeta Motulaitė: „Sper că va fi excepţia şi nu precedentul!”

E.S. Violeta Motulaitė, ambasadorul Lituaniei la Bucureşti, devoalează cum percepe guvernul lituanian întreaga situaţie din Belarus. Creează oare această acţiune deliberată un precedent?

„Considerăm aterizarea forţată a zborului cu 126 de pasageri la bord ca un act de terorism de stat care vizează cetăţenii UE şi din alte ţări, activiştii societăţii civice din Belarus care caută refugiu de persecuţiile regimului lui Alexander Lukashenko şi siguranţă în aviaţia civilă internaţionale.”

Care sunt însă motivele reale din spatele acestei mişcări îndrăzneţe?

„Să arate societăţii şi Occidentului că autorităţile din Belarus sunt capabile să-i persecute pe militanţii care caută refugiu oriunde şi oricând”, explică E.S Violeta Motulaitė, ambasadorul Lituaniei la Bucureşti.

E.S. Violeta Motulaitė: „Rusia este aliatul cel mai apropiat!”

E.S Violeta Motulaitė dezvăluie motivele pentru care Lukashenko blamează Occidentul pentru situaţia creată. La ce îl ajută însă statutul de „apărător” autointitulat sau o zonă tampon între Occident şi Rusia?

„Pe cine altcineva mai poate da vina? Pe Est? – Nu, Rusia este aliatul cel mai apropiat. Pe el însuşi? Asta nici atât! Doar ţările vestice pot fi de vină, mai ales că Occidentul nu a fost de acord cu rezultatul alegerilor prezidenţiale din august. În plus, au făcut, în mod repetat, apeluri pentru eliberarea prizonierilor politici şi pentru oprirea abuzurilor împotriva drepturilor omului”, susţine ambasadorul Lituaniei la Bucureşti.

E.S Violeta Motulaitė: „Folosind centrala lor nuclear-electrică drept carte de negociere politică provoacă preocupări în zona securităţii nucleare”

Interlocutoarea lui Bogdan Nicolae spune cât de sigur mai este Belarus astăzi, dar şi care sunt recomandările făcute pentru siguranţa cetăţenilor, ţinând cont de context.

„Fireşte că nu este sigur! Nici pe plan intern, nici pentru ţările vecine. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din Lituania a emis recomandări pentru cetăţenii din Lituania de a evita deplasările în Belarus.

Pentru vecini: este un regim autoritar, imprevizibil, care luptă agresiv cu societatea civilă, încalcă brutal drepturile omului şi acum dreptul internaţional. Şi nu în ultimul rând, folosind centrala lor nuclear-electrică drept carte de negociere politică provoacă preocupări deosebite în zona securităţii nucleare.”

E.S Violeta Motulaitė:„Putem ajuta doar liberalizând regimul de vize pentru ca cei din Belarus să poată călători în străinătate”

E.S Violeta Motulaitė vorbeşte şi despre măsurile care ar trebui luate pentru ca populaţia din Belarus să aibă libertatea de a-şi decide singură viitorul.

„Activiştii societăţii civile pledează, înainte de toate, pentru alegeri libere şi democratice unde populaţia din Belarus să-şi poată decide viitorul.

Putem ajuta doar liberalizând regimul de vize pentru ca cei din Belarus să poată călători în străinătate, să oferim studii gratuite în universităţile noastre, să ajutăm media independentă şi societatea civilă, să oferim tratament celor care au fost loviţi în timpul protestelor şi să oprim finanţarea tuturor proiectelor de care regimul ar putea beneficia.”

E.S. Violeta Motulaitė: „Situaţia din Belarus se deteriorează foarte rapid”

Ce tip de sancţiuni internaţionale ar avea efect în cazul lui Lukashenko? Este posibilă redeschiderea canalelor diplomatice directe între Vilnius şi Minsk?

„Cele mai eficiente sancţiuni sunt cele îl afectează direct pe Lukashenko şi cele care ar împiedica regimul de la a finanţa structuri de putere. Vorbim despre relaţiile diplomatice, noi încă avem ambasadă în Minsk, dar fără ambasador şi fără o parte importantă a staff-ului şi a diplomaţilor.

Dar, situaţia din Belarus se deteriorează foarte rapid şi, în aceste circumstanţe, nu vedem posibilitatea normalizării relaţiilor noastre. Este foarte probabil ca relaţiile să revină la normal doar dacă ar avea loc alegeri electorale libere în Belarus”, conchide ambasadorul Lituaniei la Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici