Criza din Kazahstan. Poliţia afirmă că zeci de protestatari au fost "eliminaţi". Alianţa militară condusă de Rusia trimite trupe în ţară

  • Zeci de mii de persoane au ieşit pe străzi în mai multe oraşe din Kazahstan, atacând sedii ale instituţiilor şi forţele de ordine, pe fondul furiei faţă de majorarea preţurilor la carburanţi.
  • Aeroportul din Almatî a fost ocupat de protestatari, iar toate cursele aeriene au fost suspendate, afirmă surse citate de agenţia Reuters.
  • UPDATE: Poliţia afirmă că zeci de demonstranţii au fost "eliminaţi" în cursul nopţii.
  • Organizaţia Tratatului pentru Securitatea Colectivă, o alianţă militară condusă de Rusia, a decis trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan.
  • Deşi protestele au început din cauza dublării preţurilor pentru un tip de gaz petrolier lichefiat care este utilizat pe scară largă pe post de combustibil pentru vehicule, dimensiunea şi răspândirea lor rapidă reflectă nemulţumirea mai largă în ţara care se află sub conducerea aceluiaşi partid de când a obţinut independenţa faţă de Uniunea Sovietică în 1991
  • Cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală au fost în mare parte fără proteste în cele trei decenii de independenţă, cu excepţia Kârgâzstanului, care a avut mai multe revoluţii.
11450 afișări
Imaginea articolului Criza din Kazahstan. Poliţia afirmă că zeci de protestatari au fost "eliminaţi".  Alianţa militară condusă de Rusia trimite trupe în ţară

Foto: AP

UPDATE O nouă zi de proteste. Zeci de decese

Poliţia afirmă că demonstranţii au fost "eliminaţi" în cursul nopţii. Poliţia din Kazahstan a ucis zeci de protestatari care au încercat să ia cu asalt clădirile guvernamentale, potrivit presei, în timp ce o alianţă militară condusă de Rusia a aprobat trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în această ţară din Asia Centrală pentru a reprima tulburările declanşate de creşterea preţurilor la carburanţi.

Saltanet Azirbek, purtător de cuvânt al poliţiei kazahe, a declarat joi pentru postul de televiziune Khabar-24 că "forţele extremiste" au încercat peste noapte să ia cu asalt clădirea administrativă, precum şi departamentele de poliţie din cel mai mare oraş al ţării, Almaty.

"Zecile de atacatori au fost eliminaţi, identitatea lor este în curs de stabilire", a declarat ea.

Pierderile de vieţi omeneşti au survenit pe fondul tulburărilor continue din Kazahstan, sute de protestatari adunându-se joi în piaţa principală din Almaty, în ciuda prezenţei a zeci de trupe şi a mai multor vehicule blindate de transport de trupe.

Împuşcături au fost auzite în apropire de mulţime, au declarat martorii pentru Reuters.

Televiziunea de stat a precizat joi că Banca Naţională a Kazahstanului a decis să suspende activitatea tuturor instituţiilor financiare. Internetul din ţară este în cea mai mare parte căzut.

UPDATE Alianţă militară condusă de Rusia trimite trupe în Kazahstan

Organizaţia Tratatului pentru Securitatea Colectivă, o alianţă militară condusă de Rusia, a decis trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan, în contextul anarhiei apărute din cauza protestelor violente.

Preşedintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, a cerut miercuri seară intervenţia Organizaţiei Tratatului pentru Securitatea Colectivă pe fondul escaladării violenţelor.

Preşedintele în exerciţiu al organizaţiei, premierul armean Nikol Paşinian, a anunţat în cursul nopţii, potrivit BBC, că alianţa militară va trimite trupe de menţinere a păcii în Kazahstan, pentru o misiune "cu durată limitată".

Din Organizaţia Tratatului pentru Securitatea Colectivă fac parte Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan. Nu este clar când va începe misiunea de stabilizare a Kazahstanului şi nici câţi militari vor fi mobilizaţi.

UPDATE Preşedintele Kazahstanului cere o interveţie a alianţei conduse de Moscova

Preşedintele Kazahstanului a făcut apel la un bloc de securitate condus de Moscova pentru a ajuta la recâştigarea controlului, după ce demonstranţii au preluat clădirile guvernamentale şi au luat cu asalt aeroportul din Almaty, capitala comercială şi cel mai mare oraş al ţării.

Într-un discurs televizat miercuri seara, Kassym-Jomart Tokayev a declarat că a apelat la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) - o alianţă militară a Rusiei, Belarusului, Armeniei, Kazahstanului, Kârgâzstanului şi Tadjikistanului.

El a descris protestele ca fiind un „atac” al unor grupări teroriste antrenate în străinătate.

„Almaty a fost atacat, distrus, vandalizat, locuitorii din Almaty au devenit victime ale atacurilor teroriştilor, bandiţilor, de aceea este de datoria noastră... să luăm toate măsurile posibile pentru a ne proteja statul”, a spus el.

Cel puţin opt membri ai forţelor de securitate şi ai armatei ar fi fost ucişi în revoltele, a declarat Ministerul de Interne, citat de presa locală

Ştire iniţială

Conform agenţiei Tass, citată de postul Sky News, mii de manifestanţi au incendiat reşedinţa prezidenţială din Almatî, cel mai mare oraş din Kazahstan. De asemenea, a fost incendiat sediul Primăriei, situat în imediata vecinătate. Sediul Parchetului regional a fost devastat.

Aeroportul din Almatî a fost ocupat de protestatari, iar toate cursele aeriene au fost suspendate, afirmă surse citate de agenţia Reuters.

Pe fondul escaladării crizei, preşedintele Kassym-Jomart Tokayev a anunţat demiterea fostului preşedinte Nursultan Nazarbayev din funcţia de director al Consiliului pentru Securitate Naţională, un organism decizional influent.

Zeci de mii de persoane au ieşit pe străzi, marţi şi miercuri, în mai multe oraşe din Kazahstan, atacând sedii ale instituţiilor şi forţele de ordine, pe fondul furiei faţă de majorarea preţurilor la carburanţi.

Preşedintele Kassym-Jomart Tokayev a cerut demisia Guvernului condus de premierul Askar Mamin şi l-a numit prim-ministru interimar pe Alichan Smajylow.

Cel puţin 190 de persoane, inclusiv 137 de agenţi ai forţelor de ordine, au fost rănite în violenţe, iar 200 de protestatari au fost arestaţi.

De teama extinderii crizei, preşedintele Tokayev a dat asigurări că preţurile la carburanţi vor reveni la nivelul anterior, "în scopul asigurării stabilităţii" ţării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici