CRIZA IMIGRANŢILOR: Grecia acuză Turcia că tolerează reţelele specializate în transferul de refugiaţi spre UE

Turcia nu depune suficiente eforturi pentru diminuarea numărului extracomunitarilor care ajung în Uniunea Europeană, acuză preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, afirmând că autorităţile portuare turce ajută reţelele specializate în traficul de persoane.

412 afișări
Imaginea articolului CRIZA IMIGRANŢILOR: Grecia acuză Turcia că tolerează reţelele specializate în transferul de refugiaţi spre UE

CRIZA IMIGRANŢILOR: Grecia acuză Turcia că tolerează reţelele specializate în transferul de refugiaţi spre UE (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

"Tare mă tem că reţelele turce specializate în traficul de persoane primesc susţinere din partea autorităţilor", a declarat Pavlopoulos într-un interviu acordat publicaţiei germane Suddeutsche Zeitung, informează Reuters.

"În mod special, autorităţile portuare se comportă ca şi cum nu ar observa nimic. Există cazuri în care traficanţii au fost ajutaţi. Avem dovezi în acest sens", a precizat liderul grec.

Deocamdată, oficialii din Turcia nu au reacţionat la aceste acuzaţii.

Administraţia de la Ankara susţine că depune toate eforturile pentru reducerea numărului imigranţilor care se îndreaptă spre Uniunea Europeană. În acelaşi timp, pe teritoriul Turciei sunt peste două milioane de refugiaţi sirieni.

Pavlopoulos a dat asigurări că Grecia este dispusă în continuare să contribuie la fondul de trei miliarde de euro promis de Uniunea Europeană pentru ajutarea Turciei, cerând însă măsuri clare pentru oprirea tranzitului refugiaţilor.

"Până acum, Turcia nu a îndeplinit obligaţiile", a adăugat Pavlopoulos, care se va întâlni luni cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Comisia Europeană a semnalat recent că nu este mulţumită de măsurile luate de Turcia pentru oprirea valului de imigranţi care se îndreaptă spre Uniunea Europeană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici