CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria oferă Macedoniei materiale necesare pentru a construi un gard la frontieră

Ungaria oferă Macedoniei materialele de construcţii şi utilajele necesare pentru a construi un gard la frontieră, pe fondul crizei imigraţiei din Balcani, potrivit unui decret guvernamental publicat în Monitorul oficial sâmbătă, relatează agenţia MTI.

517 afișări
Imaginea articolului CRIZA IMIGRANŢILOR: Ungaria oferă Macedoniei materiale necesare pentru a construi un gard la frontieră

Ungaria oferă Macedoniei materiale necesare pentru a construi un gard la frontieră (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ Hepta)

Ajutorul oferit de Ungaria Macedoniei include 25 de kilometri de gard de sârmă ghimpată, utilaje, computere şi camere digitale.

În contextul crizei extracomunitarilor, Ungaria a construit vara aceasta un gard metalic la frontiera cu Serbia şi apoi la cea cu Croaţia, avertizând că ar putea ridica unul şi pe un segment al graniţei cu România, în caz de necesitate.

Exemplul ungar a fost urmat apoi de Slovenia, care a început de curând să instaleze un gard de sârmă ghimpată la graniţa sa cu Croaţia.

La rândul său, Austria a anunţat recent că va construi gard metalic pe un segment al frontierei cu Slovenia, în scopul consolidării controalelor la trecerea extracomunitarilor, măsura fiind o premieră în Spaţiul Schengen.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici