„Da, sigur că încercăm să construim o relaţie” cu gruparea Stat Islamic, a declarat directorul general al CICR, Yves Daccord, într-un interviu pentru AFP.
„Avem o viziune clar umanitară. În primul rând, vedem zece milioane de oameni. Zece milioane sub controlul grupării Stat Islamic (în Irak şi Siria). Suntem interesaţi de aceşti zece milioane de oameni. Ce se întâmplă cu ei? Care sunt problemele lor”, a precizat el.
Apariţia grupărilor armate, care uneori ignoră nevoia de ajutor, este unul dintre pericolele cu care se confruntă CICR, a adăugat Daccord, înaintea unei reuniuni la Geneva privind provocările angajaţilor umanitari.
Organizaţiile care vor să ajute civilii afectaţi de conflicte vor fi tot mai nevoite să creeze legături cu astfel de grupări, indiferent de ideologia lor, a mai spus el.
Citeşte şi: MANUALUL SECRET al ISIS: Cum vor jihadiştii să cucerească lumea. Avertismentul unui expert militar – FOTO
„Nu poţi veni de la Geneva” şi să te aştepţi ca grupările armate să te lase să acţionezi. „Nu eşti acceptat de Boko Haram sau de grupări armate din Siria într-o singură zi. Durează mult timp şi trebuie să ai oamenii potriviţi”, a adăugat acesta.
Daccord a explicat că a durat câţiva ani pentru ca Boko Haram să permită CICR să lucreze în fieful grupării extremiste din nord-estul Nigeriei.
Pentru a activa în zone controlate de Boko Haram sau de gruparea SI, o organizaţie trebuie să fie considerată total „non-partizană”, a adăugat el.
De la atacuri asupra spitalelor până la răpirea angajaţilor umanitari, CICR a avertizat cu privire la spaţiul tot mai mic în care pot activa agenţiile umanitare.
Citeşte şi: Barack Obama: „Vom distruge ISIS. Drama de la San Bernardino a arătat că ameninţarea teroristă a evoluat într-o nouă fază” – VIDEO
Daccord a apreciat că este dificil de comparat situaţia din prezent cu trecutul, în ceea ce priveşte pericolele cu care se confruntă angajaţii umanitari. El a subliniat că în Siria, devastată de peste patru ani de război civil, Crucea Roşie a suferit pierderi fără precedent, 49 de voluntari de la Semiluna Roşie Siriană fiind ucişi.
Angajaţi ai Crucii Roşii sunt de asemenea ţinuţi ostatici în Siria şi Yemen, unde câţiva membri ai organizaţiei au fost de asemenea ucişi.
Citeşte şi: SACRIFICATE în linişte. ISIS ameninţă cu moartea ginecologii şi închide toate clinicile pentru femei unde doctorii sunt bărbaţi