Cutremur cu magnitudinea de 5,9 în largul Chile
Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a avut loc vineri în largul statului Chile, a anunţat Institutul american de geofizică USGS, citat de Euronews.

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 în largul Chile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pentru moment, nu au fost semnalate victime sau pagube.
Potrivit USGS, seismul a avut loc vineri, la ora locală 19.11 (sâmbătă, 2.11, ora României), la o adâncime de 7,3 kilometri.
Epicentrul a fost localizat la o distanţă de 71 de kilometri sud-vest de oraşul Iquique.
Chile este situat pe ceea ce geologii numesc centura de foc a Pacificului, unde activitatea seismică este deosebit de intensă.
Ţara a fost afectată, în februarie 2010, de un cutremur puternic cu magnitudinea de 8,8, care s-a soldat cu moartea a 200 de persoane şi distrugerea a numeroase clădiri.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





