CUTREMURUL din Afganistan şi Pakistan:Talibanii fac apel la ajutor pentru victime

Talibanii au făcut apel la agenţiile umanitare să continue să livreze ajutoare de urgenţă victimelor cutremurului produs luni în Afganistan şi Pakistan, al cărui bilanţ a ajuns la 311 morţi, relatează DPA în pagina electronică.

2841 afișări
Imaginea articolului CUTREMURUL din Afganistan şi Pakistan:Talibanii fac apel la ajutor pentru victime

CUTREMURUL din Afganistan şi Pakistan:Talibanii fac apel la ajutor pentru victimele cutremurului de luni

Talibanii "cer concetăţenilor binevoitori şi organizaţiilor caritabile să nu înceteze să ofere adăpost, alimente şi medicamente victimelor acestui cutremur", a precizat mişcarea teroristă într-un comunicat.

De asemenea, mişcarea talibanilor le "ordonă mujahedinilor (luptătorilor) săi din zonele afectate să ofere tot ajutorul victimelor şi să faciliteze acţiunea celor care îi ajută pe cei ce au nevoie", precizează comunicatul.

Nord-estul Afganistanului este controlat în mare parte de talibani, ceea ce îngreunează eforturile umanitare ale autorităţilor.

Bilanţul cutremurului produs luni în Afganistan, care a fost resimţit în mai multe ţări din regiune, a ajuns la 311 morţi, iar echipele de intervenţie încercau să ajungă marţi în regiunile afgane şi pakistaneze cele mai afectate.

Potrivit unor oficiali afgani şi pakistanezi, 237 de persoane au murit în Pakistan şi 74 în Afganistan, în urma seismului cu magnitudinea 7,5, al cărui epicentru a fost localizat sub munţii Hindu Kush, în regiunea afgană slab populată Badakhshan, situată la graniţa cu Pakistanul, Tadjikistanul şi China.

Autorităţile afgane se străduiau să acceseze zonele cele mai afectate de cutremur, situate în apropierea epicentrului, care a fost localizat la 73 de kilometri sud de Fayzabad, capitala provinciei Badakhshan.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici