Decizie neașteptată în familia lui Bruce Willis. „Știu că va fi mândru”: ce se va întâmpla cu creierul actorului după moarte
Ultimul gest al lui Bruce Willis ar putea deveni o rază de speranță pentru persoanele care suferă de aceeași boală, potrivit Corriere Della Sera.
Familia actorului din seria „Die Hard” a decis ca, după moartea acestuia, creierul său să fie donat științei, pentru a putea fi studiat de cercetători și pentru a contribui la noi descoperiri.
Decizia familiei lui Bruce Willis, dezvăluită în cartea soției actorului
Informația nu este nouă. Soția actorului, Emma Heming, a vorbit despre această decizie în cartea sa „O călătorie neașteptată”, publicată în 2025 și dedicată noii vieți alături de soțul său după diagnosticarea bolii.
Subiectul a revenit în atenție în ultimele zile, după ce Heming a publicat, la începutul lunii octombrie, o fotografie cu soțul său, cu ocazia lunii dedicate demenței frontotemporale, boala de care suferă actorul.
„Nu voi permite ca diagnosticul lui să fie în zadar”
„Nu voi permite ca diagnosticul lui să fie în zadar”, a scris ea, referindu-se la activitățile fundației The Emma & Bruce Willis Fund, lansată pentru a sprijini familiile persoanelor care suferă de diferite forme de demență.
„Știu cât de mândru ar fi să știe că ajută familiile care trăiesc cu DFT și alte forme de demență, precum și îngrijitorii acestora, să fie văzuți și ascultați”, a adăugat Emma Heming.
„În acest nou capitol al vieții sale, Bruce continuă să-și construiască moștenirea. Este și va fi întotdeauna o legendă. Și sunt atât de mândră că sunt soția lui”, a mai scris aceasta.
În cartea sa, Emma Heming a dezvăluit că decizia de a dona creierul actorului după moartea acestuia a fost luată împreună cu fiicele sale, Rumer, Scout și Tallulah, dar și cu fosta soție a lui Bruce Willis, actrița Demi Moore.
Bruce Willis suferă de demență frontotemporală
Actorul, care are acum 71 de ani, s-a retras din activitate în 2022, după ce a fost diagnosticat cu afazie. Un an mai târziu, medicii au actualizat diagnosticul și au confirmat demența frontotemporală (DFT), o boală neurodegenerativă care afectează progresiv limbajul, comportamentul și personalitatea.
Potrivit familiei, Bruce Willis și-a pierdut capacitatea de a se exprima și nu este conștient de ceea ce i se întâmplă.
Cum ar putea ajuta donarea creierului cercetarea demenței
Donarea creierului unei persoane care a suferit de o boală neurodegenerativă le-ar putea permite oamenilor de știință să identifice modificările cerebrale asociate afecțiunii. Cercetătorii speră că astfel de studii vor contribui la progrese în prevenirea și tratarea demenței.