Prima pagină » Știri externe » Doi influenceri din SUA, răniți după ce o mașină a intrat în restaurantul unde filmau. Imagini cu momentul accidentului

Doi influenceri din SUA, răniți după ce o mașină a intrat în restaurantul unde filmau. Imagini cu momentul accidentului

Patrick Blackwood și Nina Santiago, cunoscuți pentru recenziile lor culinare, au fost răniți la Houston după ce o mașină a lovit restaurantul în care filmau, incidentul fiind surprins chiar pe camera lor, potrivit NBC News.
Doi influenceri din SUA, răniți după ce o mașină a intrat în restaurantul unde filmau. Imagini cu momentul accidentului
Sursă foto: captură ecran Youtube / Unrated EX Files

Doi influenceri specializați în recenzii culinare au trecut prin momente de groază sâmbătă, când o mașină a intrat în restaurantul CuVee’s Culinary Creations din Houston, exact în timpul în care filmau un nou episod pentru canalul lor de YouTube, Unrated EX Files.

Patrick Blackwood și Nina Santiago se aflau într-o cabină lângă fereastra localului atunci când vehiculul a lovit clădirea, spărgând geamul și proiectând bucăți de sticlă peste masă.

 

Imaginile surprind momentul în care Blackwood este acoperit de cioburi, iar Santiago cade din cabină pe podea.

Potrivit biroului șerifului din comitatul Harris, șoferița le-a spus autorităților că a crezut că și-a parcat mașina, însă vehiculul a continuat să ruleze înainte după ce a luat piciorul de pe frână.

Restaurantul a transmis că s-a redeschis între timp, dar încă așteaptă evaluările pentru reparații.

„Chef-ul, influencerii, clienții și personalul au fost binecuvântați că nu au suferit răni grave. Apreciem sprijinul și mesajele primite”, au precizat reprezentanții CuVee’s Culinary Creations.