Luni, la bordul Air Force One, președintele american a spus că relația dintre cei doi este una „bună”. „A avut o perioadă proastă. A avut un moment prost. Dar îmi place de Elon și bănuiesc că îmi va plăcea mereu”, a zis Trump.
Cei doi s-au reîntâlnit luna trecută în Arizona, la funeraliile activistului conservator Charlie Kirk.
Afirmațiile marchează o detensionare a relației dintre cei doi, după ce miliardarul a sugerat că ar putea sprijini candidați rivali republicanilor sau chiar înființa un nou partid.
Aparenta conciliere ar putea avea implicații financiare în perspectiva alegerilor intermediare din 2026 și generale din 2028.
Relația dintre cei doi a început să se deterioreze după ce Elon Musk a criticat „Legea Mare și Frumoasă” a președintelui Trump.