Donald Trump consideră o "situaţie foarte incorectă" procedura demiterii

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a catalogat procedura demiterii drept o "situaţie foarte incorectă", care are premisele la începerea mandatului său, în urmă cu trei ani.

828 afișări
Imaginea articolului Donald Trump consideră o "situaţie foarte incorectă" procedura demiterii

Donald Trump consideră o "situaţie foarte incorectă" procedura demiterii

"A fost o situaţie foarte incorectă", a declarat Donald Trump, potrivit CNN, în discursul rostit pentru a marca achitarea de către Senatul SUA de acuzaţiile privind abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului.

"Am fost cu toţii în această situaţie", a subliniat liderul de la Casa Albă, referindu-se la familia sa şi la colegii din Partidul Republican care l-au susţinut.

"Aceste acţiuni nu au încetat niciodată, am trecut prin aceste lucruri de peste trei ani", a subliniat Donald Trump, denunţând "acte de corupţie", lucruri "rele" şi "minciuni". "Am fost tratat incredibil de nedrept. Totul a început cu Rusia, Rusia, Rusia, a fost totul o mizerie", a continuat el.

"Nu am făcut nimic rău. Am făcut lucruri rele în viaţă, voi recunoaşte; nu intenţionat, dar am făcut lucruri rele. Aceste lucruri nu ar trebui să i se întâmple niciodată unui preşedinte american", a insistat liderul SUA, prezentând titlul publicat de cotidianul The Washington Post: "Trump achitat".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici