Donald Trump: Revoluţia iraniană din 1979 a generat doar corupţie, represiune şi teroare

Revoluţia islamică din 1979, în urma căreia monarhia absolută a fost înlocuită cu un regim republican islamistă, a generat doar corupţie, represiune şi teroare, afirmă preşedintele SUA, Donald Trump, în contextul aniversării de către Iran a 40 de ani de la acest eveniment.

754 afișări
Imaginea articolului Donald Trump: Revoluţia iraniană din 1979 a generat doar corupţie, represiune şi teroare

Donald Trump: Revoluţia iraniană din 1979 a generat doar corupţie, represiune şi teroare

"40 de ani de corupţie. 40 de ani de represiune. 40 de ani de teroare. Regimul din Iran a adus doar 40 de ani de eşec. Poporul iranian care suferă de mult timp merită un viitor mult mai luminos", afirmă Donald Trump într-un mesaj postat pe Twitter, în engleză, cât şi în farsi, limbă oficială a Iranului.

 

 

Sute de mii de persoane au ieşit luni pe străzile oraşele iraniene, înfruntând vremea rece şi ploioasă, pentru a aniversa 40 de ani de la Revoluţia Islamică, iar regimul de la Teheran şi-a prezentat arsenalul balistic, în semn de sfidare în contextul tensiunilor cu SUA, informează agenţia Reuters.

Televiziune iraniană de stat a prezentat imagini cu participanţi la evenimentele comemorative fluturând steaguri ale Iranului şi scandând "Moarte Israelului, Moarte Americii".

Pe data de 11 februarie 1979, forţele armate iraniene şi-au declarat neutralitatea, lucru ce a permis înlăturarea de la putere a şahului Mohammad Reza Pahlavi, suveranul Iranului, care era susţinut de Washington.

Donald Trump a anunţat în luna mai 2018 decizia de retragere a Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în anul 2015. Rusia, Marea Britanie, Germania, Franţa, China, Uniunea Europeană şi Iranul au hotărât menţinerea tratatului. Administraţia de la Washington a reintrodus sancţiunile împotriva regimului islamist de la Teheran.

Strategia, susţinută de Israel şi Arabia Saudită, este de a forţa Iranul să revină la masa negocierilor şi de a nu se mai implica în conflictele din Yemen, Siria, Liban.

Iranul se confruntă cu probleme economice majore, agravate de reimpunerea sancţiunilor americane. Anul trecut au avut loc mai multe proteste antiguvernamentale violente provocate de erodarea nivelului de trai.

În ianuarie, preşedintele Hassan Rouhani a declarat că Iranul se confruntă cu cea mai gravă criză economică de după Revoluţia islamică din 1979.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici