Aeroportul Internațional Kansai (KIX) din Japonia se scufundă în mare, potrivit Express. Construcția care a costat circa 20 de miliarde de dolari este considerată unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură de acest tip. La inaugurarea din 1994, aeroportul a fost considerat o realizare de referință în ingineria civilă.
Aeroportul a fost construit pe două insule artificiale din Golful Osaka, care sunt conectate la continent printr-un pod de 2,1 km. Dar, în ciuda structurilor sale inovatoare și impresionante, aeroportul se scufundă în mare. Până în prezent, s-a scufundat la aproximativ 12 metri. Totuși, continuă să găzduiască zboruri charter către toată Asia.
Inginerii au încercat să salveze aeroportul, dar viitorul său rămâne incert. Inițial, specialiștii au spus că scufundarea se va opri la adâncimea de 4 metri, iar stabilitatea va fi garantată cel puțin 50 de ani. Însă, după doar șase ani de la deschidere, părți din cele două insule artificiale au ajuns deja la pragul de 4 metri, care nu mai asigură protecție împotriva inundațiilor.
Pentru a salva aeroportul și insulele a fost construit un dig uriaș. Aproximativ 117 milioane de lire sterline au fost cheltuite pentru ridicarea digului, deși unii ingineri consideră că acest lucru este prea puțin și prea târziu.
În 2018, taifunul Jebi a lovit Golful Osaka, inundând pista și provocând o întrerupere de două săptămâni a activităților.
Acest incident a determinat modernizări suplimentare, inclusiv ridicarea digului cu încă 2,7 metri pentru a proteja aeroportul împotriva viitoarelor inundații. Unele predicții consideră că, până în 2056, secțiuni ale insulelor s-ar putea scufunda cu peste patru metri față de nivelul mării.
În total, 25% dintre toți vizitatorii străini din Japonia au intrat în țară anul trecut prin KIX.
În prezent, aeroportul este în curs de renovare. Lucrarea, în valoare de 740 de milioane de dolari, are rolul să crească capacitatea și să consolideze rolul aeroportului de centru regional de transport.