După tsunami, vine COVID-19. Tonga intră în izolare din cauza virusului SARS-CoV-2

  • Timp de mai bine de doi ani, izolarea naţiunii din arhipelagul Pacificului, Tonga, a ajutat la menţinerea COVID-19 la distanţă.
  • Dar erupţia vulcanică şi tsunami-ul de luna trecută au adus din afară, pe lângă livrările de apă proaspătă şi medicamente, şi virusul.
256 afișări
Imaginea articolului După tsunami, vine COVID-19. Tonga intră în izolare din cauza virusului SARS-CoV-2

Tonga este doar una dintre numeroasele ţări insulare din Pacific care a experimentat primele focare de infectare cu SARS-CoV-2 în ultima lună. Există o îngrijorare din ce în ce mai mare că sistemele lor precare de îngrijire a sănătăţii ar putea deveni rapid suprasolicitate şi că depărtarea acestora faţă de oraşe mai însemnate, fapt ce îi proteja cândva, poate fi în dezavantajul lor acum.

„În mod clar, când aveţi ţări care au deja un sistem de sănătate foarte fragil, când aveţi o urgenţă sau un dezastru şi atunci aveţi potenţiala introducere a virusului, asta va agrava o situaţie deja gravă”, a declarat John Fleming, şeful de sănătate Asia-Pacific al Crucii Roşii.

Naţiunea, care are aproximativ 105.000 de locuitori, a raportat un singur caz de COVID-19 de la începutul pandemiei – un misionar al Bisericii care s-a întors pe insulă din Africa prin Noua Zeelandă şi a fost testat pozitiv în octombrie. Presate de situaţia actuală, autorităţile locale au decis să solicite ajutor internaţional, dar, în ciuda măsurilor stricte de precauţie pentru descărcarea navelor şi avioanelor din Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Marea Britanie şi China, doi bărbaţi tongani care lucrau la debarcaderul Queen Salote din capitală au fost testaţi pozitiv. Cei doi au fost mutaţi în izolare, însă, în testele a 36 de posibile contacte, soţia şi cei doi copii au ieşit deja pozitivi.

„Prioritatea cea mai mare acum sunt contactele apropiate ale acestor cazuri pozitive”, a declarat ministrul Sănătăţii, Saia Piukala, citat de Miami Herald.

Nu era clar cu câte persoane ar fi putut intra în contact, dar guvernul a publicat o listă cu locaţiile în care virusul s-ar fi răspândit: o biserică, mai multe magazine, o bancă şi o grădiniţă. Prim-ministrul Siaosi Sovaleni a declarat reporterilor că „unii” dintre cei cinci infectaţi au început să prezinte simptome şi au fost plasaţi în carantină într-o unitate medicală.

Aproximativ 61% dintre toganezi sunt complet vaccinaţi, conform Our World in Data, dar, pentru că ţara nu a văzut decât o infecţie, nu există imunitate naturală şi nu este clar dacă vaccinurile îşi vor face efectul, fiind administrate cu ceva timp în urmă.

„Trebuie să mergem mai departe protejându-I pe cei mai vulnerabili”, a declarat epidemiologul indonezian Dicky Budiman, subliniind totodată că guvernul ar trebui să înceapă imediat să ofere vaccinări de rapel, dar şi să reglementeze posibilitatea vaccinării şi a celor mai mici.

Tonga a fost acoperită cu cenuşă în urma erupţiei din 15 ianuarie a masivului vulcan submarin Hunga Tonga Hunga Ha'apai, erupţie ce a fost urmată şi de un tsunami. S-a confirmat că doar trei persoane au fost ucise, dar mai multe aşezări mici din insulele periferice au fost şterse de pe hartă, cenuşa vulcanică contaminând o mare parte din apa potabilă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici