Un bărbat care a petrecut aproape 18 ani în închisoare după ce a fost acuzat de violuri pe care, de fapt, nu le-a comis, va fi despăgubit cu o sumă uriașă, a decis Curtea Supremă a Spaniei.
Bărbatul, de origine marocană, s-a mutat în Spania în 1991 pentru a-și începe o nouă viață, însă a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru două violuri și o acuzație de jaf în Catalonia, în nord-estul Spaniei, în același an.
În luna decembrie a anului trecut, el a fost achitat de ultima acuzație care îi mai rămăsese.
Curtea Supremă a Spaniei a stabilit că bărbatul a fost victima unei erori judiciare „clare” și că, în aceste condiții, va primi despăgubiri în valoare de 2,5 milioane de euro.
Anterior, Curtea Națională a Spaniei refuzase să-i acorde acestuia despăgubiri.
Eroarea judiciară s-a produs după ce instanța nu a luat în considerare un raport de expertiză ADN realizat de Poliția Științifică din Barcelona, care a constatat că profilul genetic al acuzatului nu se potrivea cu urmele de spermă găsite pe hainele victimei.
„Prelungirea privării de libertate determină o intensificare progresivă a suferinței morale, pierderea unor oportunități vitale și un impact asupra personalității persoanei afectate, care depășește cu mult parametrii obișnuiți ai cazurilor de detenție nejustificată de scurtă sau medie durată”, se arată în decizia Curții.
În urma sentinței, bărbatul a subliniat că banii nu i-ar reda sănătatea sau tinerețea.
„Sistemul judiciar mi-a distrus viața. Mi-au furat 36 de ani din viață”, a spus el, potrivit Reuters.