Euro 2016: Franţa a expulzat un huligan rus pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână

Unul dintre liderii huliganilor ruşi prezenţi la Campionatul European, Alexander Shprygin a fost expulzat din Franţa, miercuri, pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Paris.

848 afișări
Imaginea articolului Euro 2016: Franţa a expulzat un huligan rus pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână

Euro 2016: Franţa a expulzat un huligan rus pentru a doua oară într-o săptămână

Poliţia franceză l-a arestat, din nou, pe Shprygin luni, la Toulouse, acolo unde naţionala Rusiei urma să joace meciul cu Ţara Galilor, asta după ce sâmbăta trecută acesta fusese expulzat din Franţa în urma violenţelor din Marsilia, ce au precedat meciul Anglia-Rusia. Acesta s-a întors însă în Franţa, aşa cum a promis când a ajuns la Moscova, la finalul săptămânii trecute.

"Alexander Shprygin a fost expulzat din Franţa. Avionul în care se afla acesta a decolat de pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, imediat după miezul nopţii, cu destinaţia Moscova.” a spus Pierre-Henry Brandet, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Franţei.

Grupările ce luptă împotriva rasismului l-au acuzat pe Shprygin că ar avea legpturi puternice cu formaţiuni de extremă dreapta din Rusia, însă acesta a negat acuzaţiile. Însă fotografiile date publicităţii îl contrazic, el apărând în câteva ipostaze în care pare că imită salutul nazist.

Campionatul European din Franţa a fost dominat de violenţele fanilor. UEFA a fost obligată chiar să ameninţe Anglia şi Rusia cu excluderea de la turneul final dacă nu vor reuşi să-şi potolească suporterii.
Pe lângă arestările de la Marsilia, poliţia franceză a mai reţinut şi 12 suporteri polonezi, la Lens, pentru că aveau asupra lor grenade fumigene.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici