Eurodeputatul britanic care a avut o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European şi-a revenit: "Mă simt mai fericit şi mai zâmbitor ca niciodată"

Un eurodeputat eurosceptic britanic, Steven Woolfe, a căzut inconştient după ce s-a bătut cu un coleg din cadrul formaţiunii radicale Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) la o reuniune desfăşurată la sediul Parlamentului European. UPDATE: Eurodeputatul UKIP Steven Woolfe şi-a revenit după altercaţia din Parlamentul European, transmiţând de la spital că se simte bine, informează postul ITV.

8404 afișări
Imaginea articolului Eurodeputatul britanic care a avut o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European şi-a revenit: "Mă simt mai fericit şi mai zâmbitor ca niciodată"

Steven Woolfe (Imagine: Twitter)

"Tomografia a arătat că nu există niciun cheag la nivelul creierului. În acest moment, mă simt mai bine, mai fericit şi mai zâmbitor ca niciodată", a transmis Steven Woolfe.

Eurodeputatul a fost internat în urmă cu câteva ore în stare critică după ce s-a bătut cu un coleg din cadrul formaţiunii radicale Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) la o reuniune desfăşurată la sediul Parlamentului European.

Conform unor surse citate de Business Insider, Mike Hookem l-ar fi numit pe Steven Woolfe "o glumă". Cei doi au decis să îşi dea jos sacourile pentru a se bate.

Potrivit The Telegraph, Steven Woolfe a primit un pumn în figură şi s-a lovit cu capul de marginea metalică a unei ferestre din Parlamentul European. La scurt timp după altercaţie, Steven Woolfe s-a prăbuşit în drumul spre ieşirea din sediul Parlamentului European.

Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar al formaţiunii din PE au participat la o reuniune desfăşurată în sediul din Strasbourg al Legislativului UE. Altercaţia dintre cei doi eurodeputaţi a avut loc la finalul reuniunii.

 

"Regret profund că, în urma unei altercaţii produse la o reuniune a eurodeputaţilor UKIP, Steven Woolfe s-a prăbuşit şi a fost transportat la spital. Starea sa este gravă", a declarat Nigel Farage.

 

 

 

Steven Woolfe împlineşte joi 49 de ani.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici