Europa dispune de patru opţiuni pentru a deveni independentă de gazul rusesc

Majoritatea guvernelor europene au început să lucreze din nou la găsirea de alternative la gazul rusesc, pe fondul unei noi crize a gazului ruso-ucrainene, agenda unui plan paneuropean de reducere cu două treimi a volumului de gaz din Rusia până la sfîrşitul lui 2010 aflându-se în termen, relatează Stratfor, care propune patru opţiuni care ar trebui adoptate.

- Conducta Poseidon: Este o conductă submarină cu o capacitate anuală între opt şi zece milioane metri cubi, care va lega Grecia de Italia pe sub Marea Adriatică. Poseidon va face legătura cu linia care urcă din Turcia în Grecia. Odată activă, linia va oferi Italiei posibilitatea să distribuie gazele naturale din Orientul Mijlociu, dar şi pe cele din Bazinul Caspic. Aceasta va slăbi influenţa Rusiei pe piaţa italiană. În prezent, Gazprom menţine legături foarte strânse cu societatea naţională italiană de distribuţie de enrgie ENI, dar proiectul Poseidon este administrat de Edison, celalaltă companie naţională de distribuţie, care nu se află în relaţii de afiliere cu Gazprom şi ale cărei servicii sunt mult mai eficiente. În prezent, Poseidon este planificat să fie finalizat la sfârşitul lui 2009.

- Energia nucleară: Mare parte din Europa (cu excepţia Franţei) a încercat să stea departe de opţiunea energiei nucleare, cele zece state care s-au alăturat UE în 2004 fiind obligate să negocieze închiderea unora dintre reactoare în clauzele din tratatele lor de aderare. Ţările cele mai afectate de oprirea livrărilor de gaz de către Rusia sunt câteva dintre acestea, precizează agenţia. Guvernul bulgar organizează întâlniri de urgenţă pentru a discuta posibila redeschidere a centralei nucleare de la Kozlodui, care trebuia închisă odată cu intrarea în UE, în 2007, iar stoparea livrărilor împinge multe ţări să înceapă planuri pentru noi centrale nucleare, pentru construirea cărora este nevoie de ani de zile. În Europa de Est sunt în construcţie numai două centrale nucleare, ambele în Bulgaria. Acestea sunt destinate producerii de energie electrică, deci nu acoperă din nevoile de gaze naturale.

- Gaz natural lichefiat: Acesta este o versiune a gazului natural care poate fi transportat după îngheţare. Centralele de producţie sunt, însă, greu de construit şi foarte scumpe, deşi, pe termen lung distribuirea de gaz lichefiat este relativ ieftină şi rapidă, raportat la construirea de gazoducte. În prezent, în Europa de Sud-Est, doar Grecia deţine o astfel de centrală, dar Croaţia plănuieşte de mult timp să construiască una la Krk, lucrările de ridicare fiind programate să înceapă la sfârşitul anului 2009 şi să se desfăşoare până în 2014. Centrala din Krk este planificată la o capacitate anuală de zece milioane metri cubi şi costă peste un milion de dolari americani.

- Conducta Nabucco: Criza ruso-ucraineană ar putea readuce acest proiect la viaţă, care nu a trecut de faza de schiţă, în pofida celor aproape zece ani de susţinere din partea Comisiei Europene. Principala problemă a Nabucco este aceea că nu este clar cine va aproviziona cu gaz natural linia. Între candidaţi se află Azerbaidjan, Turkmenistan, Iran (care ar trebui să îşi revizuiască relaţiile cu Occidentul), Irak, Qatar şi Egipt. Ultima schimbare majoră înregistrată în acest proiect este îmbunătăţirea securităţii în Irak, suficient pentru lansarea de proiecte de dezvoltare a energiei. Aceasta oferă posibilităţi pentru gazul natural din Orientul Mijlociu, fie provenind din Irak, fie (mai degrabă) tranzitând Irakul către Turcia, pentru a ajunge în conducta Nabucco. Din nefericire, chiar şi în cel mai optimist scenariu, proiectul aducerii acestui gaz pe piaţa europeană rămâne la cinci ani depărtare, pentru că Nabucco abia urmează să fie construit.