Experţii internaţionali cer ajutorul localnicilor privind victimele avionului prăbuşit în Ucraina

Cei 100 de experţi internaţionali care se află în Ucraina, pentru căutarea altor rămăşiţe umane sau obiecte personale ale victimelor avionului Malaysia Airlines, au cerut miercuri ajutorul localnicilor, au anunţat autorităţile olandeze.

144 afișări
Imaginea articolului Experţii internaţionali cer ajutorul localnicilor privind victimele avionului prăbuşit în Ucraina

Experţii internaţionali cer ajutorul localnicilor privind victimele avionului prăbuşit în Ucraina (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"A fost cerut ajutorul localnicilor pentru găsirea unor noi rămăşite umane sau obiecte personale ale victimelor", a anunţat Ministerul olandez pentru Securitate şi Justiţie, într-un comunicat, precizând că în acest sens au fost distribuite în zonă afişe.

"Astfel, localnicii vor avea posibilitatea să povestească ceea ce au văzut sau li s-a întâmplat în momentul producerii catastrofei", a adăugat aceeaşi sursă.

Prezenţi în ultimele zile în apropiere de satul Roszipne, experţii olandezi, australieni, malaysieni întâmpină probleme în recuperea rămăşiţelor umane din zonă, unde luptele au luat amploare în ultima perioadă.

Şeful misiunii de experţi a afirmat, marţi, că "este posibil ca populaţia şi autorităţile locale să fi adunat numeroase rămăşiţe umane". "Astfel s-ar putea explica de ce experţii au găsit până în prezent doar obiecte personale", a adăugat el.

Peste 200 de sicrie cu rămăşiţe ale victimelor au fost deja transportate în Olanda, dar numeroase fragmente de cadavre şi obiecte personale ale victimelor se află încă la faţa locului, la aproape trei săptămâni de la catastrofa care a provocat 298 de morţi, dintre care 193 de olandezi, 44 de malaysieni şi 28 de australieni.

Avionul Boeing aparţinând companiei Malaysia Airlines, care decolase de la Amsterdam şi se îndrepta spre Kuala Lumpur, a fost doborât la 17 iulie în estul Ucrainei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici