Explozie într-o mină din Slovacia, soldată cu cel puţin 20 de morţi

Slovacia a decretat doliu naţional după ce 20 de mineri au murit luni în Slovacia, în urma unei explozii subterane care s-a produs de dimineaţă la o mină de lignit din Handlova, în centrul ţării.

52 afișări
Imaginea articolului Explozie într-o mină din Slovacia, soldată cu cel puţin 20 de morţi

Explozie într-o mină din Slovacia, soldată cu cel puţin 20 de morţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o tragedie, care a luat proporţii imense", a declarat luni la miezul nopţii premierul slovac, Robert Fico, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, doliul naţional va fi proclamat marţi, în cadrul Consiliului de minştri prevăzut la Bratislava la ora locală 11.00 (12.00 ora României).

"Aceşti oameni şi-au găsit moartea la locul de muncă, un loc de muncă deosebit de dificil şi dur", a precizat Fico.

În jurul orei locale 07.00 (08.00 ora României) în mină s-a produs un incendiu, urmat de o explozie circa două ore mai târziu, conducerea minei anunţând iniţial 18, apoi 19, şi în final 20 de mineri dispăruţi.

În jurul orei locale 23.30 (24.30 ora României), ministrul Economiei, Lubomir Jahnatek, a anunţat că echipele de intervenţie au descoperit trupurile neînsufleţite a şase victime, la circa 65 de metri de epicentrul exploziei.

În opinia acestuia, ceilalţi 14 mineri daţi dispăruţi în urma exploziei, care s-a produs la o adâncime de 330 de metri, sunt de asemenea morţi din cauza condiţiilor "incompatibile cu viaţa" în galeria minei, afectată de explozie.

"Există o temperatură prea ridicată, o concentraţie prea mică de oxigen şi o cantitate imensă de dioxid de carbon, o cantitate care nu se poate măsura cu aparatele noastre", a precizat acesta.

"Potrivit echipelor de intervenţie de la faţa locului, aceste condiţii nu au permis supravieţuirea nici unuia dintre minerii dispăruţi", a declarat Jahnatek.

În opinia acestuia, moartea victimelor accidentului a survenit în mod foarte probabil, în momentul exploziei, iar potrivit site-ului www.pravda.sk, temperatura în mină ar fi putut atinge 1.100 de grade Celsius.

"Această mină a fost întotdeauna periculoasă şi o asemenea tragedie nu a fost decât o problemă de timp", a declarat un miner în vârstă de 42 de ani, potrivit site-ului menţionat.

Fico s-a pronunţat în favoarea unei "anchete independente, cu ajutorul unor experţi străini".

Printre morţi există membri ai echipelor de intervenţie care încercau să controleze incendiul, potrivit conducerii minei.

"Este vorba despre soţul meu şi soţul vecinei mele", a declarat luni seara Daniela Hincova, citată de postul de televiziune TA3, soţia unuia dintre minerii dispăruţi.

Alţi nouă mineri şi membri ai echipelor de intenrvenţie uşor răniţi de unda de şoc, în timp ce se aflau la circa 200 de metri de locul exploziei au primit îngrijiri medicale în cursul zilei.

Starea lor de sănătate nu a impus internarea, a precizat purtătoarea de cuvânt a minei Handlova, Adriana Sivakova.

Peter Cicmanec, directorul general al companiei Hornonitranske Doly Prievidza, care administrează mina, a declarat că explozia a fost într-adevăr provocată de elemente de combustie imperfectă. "Nu a existat metan", a precizat acesta.

Compania Hornonitranske Doly Prievidza este primul producător de lignit din Slovacia, livrând în special către centrala termică Novaky, şi având circa 4.100 de angajaţi.

Compania produce circa 2,2 milioane de tone de lignit pe an şi se pregăteşte să deschidă mine noi în regiune, în urma descoperirii recente a unor zăcăminte conţinând circa 7,2 milioane de tone de lignit.

În noiembrie 2006, patru mineri au murit în subteran într-o altă mină a aceleiaşi companii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici