FBI a facilitat plata unei răscumpărări pentru ostaticul american ucis accidental în Pakistan

Biroul Federal pentru Investigaţii din Statele Unite a facilitat, în anul 2012, plata unei răscumpărări reţelei teroriste Al-Qaida de către familia angajatului umanitar Warren Weinstein, omorât accidental într-un raid aerian american, afirmă un oficial citat de Wall Street Journal.

54 afișări
Imaginea articolului FBI a facilitat plata unei răscumpărări pentru ostaticul american ucis accidental în Pakistan

FBI a facilitat plata unei răscumpărări pentru ostaticul american ucis accidental în Pakistan (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Dezvăluirile despre activităţile FBI intră în contradicţie cu poziţia oficială a Administraţiei Barack Obama, care se opune public oferirii de răscumpărări teroriştilor pentru eliberarea ostaticilor.

În cazul lui Weinstein, FBI a angajat un intermediar pakistanez pentru transportarea banilor şi a furnizat informaţii pentru facilitarea tranzacţiei, implicarea agenţilor federali americani fiind încurajată de oficiali de rang înalt din SUA.

Warrten Weinstein şi un ostatic italian, Giovanni Lo Porto, au fost ucişi accidental într-o operaţiune a Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) care a vizat în ianuarie 2015 o clădire din Pakistan aflată sub controlul Al-Qaida.

Potrivit unor oficiali americani, agenţii FBI l-au verificat pe intermediarul pakistanez care urma să transporte răscumpărarea de 250.000 de dolari, stabilind că individul era de încredere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici