Protestele vin ca urmare a deciziei Curţii Supreme din Pakistan care a decis miercuri să o achite pe femeia care în anul 2010 a fost condamnată pentru blasfemie în urma unei altercaţii în 2009, care a izbucnit după ce două femei de religie musulmană au refuzat să bea apă din recipientul folosit de o persoană creştină.
Asia Bibi a fost acuzată că l-ar fi insultat pe profetul Mahomed în cursul altercaţiei.
Blasfemia este un subiect extrem de delicat în Pakistan, precum şi în majoritatea ţărilor musulmane unde un simplu zvon de blasfemie poate provoca incidente violente şi chiar linşarea presupuşilor responsabili, dar şi condamnarea la moarte.
Acuzaţia lui Bibi a ridicat imediat temerile legate de violenţa religioasă , reprezentând o provocare pentru guvernul noului prim-ministru Imran Khan, care a venit la putere în această vară, parţial urmărind agenda islamistă. Khan i-a avertizat pe protestatarii islamişti miercuri seară să nu „testeze răbdarea statului”.
Bibi se află într-o locaţie secretă unde este ţinută din motive de securitate în aşteptarea eliberării oficiale, a declarat fratele său, James Masih, pentru The Associated Press.
Masih a spus că sora lui nu va fi în siguranţă în Pakistan.
„Nu are altă opţiune şi va părăsi ţara în curând”, a spus el. Masih nu a dezvăluit care va fi destinaţia acesteia, dar atât Franţa, cât şi Spania au oferit azil.
Soţul acesteia, Ashiq Masih, s-a întors din Marea Britanie cu copiii lor la jumătatea lunii octombrie şi o aştepta să se alăture familiei, a adăugat fratele său.
Între timp, peste 1.000 de protestatari au blocat o şosea care leagă capitala Islamabad de oraşul Rawalpindi, cerând ca Bibi să fie spânzurată public. Autorităţile au dislocat trupe paramilitare, semnalând că s-ar putea deplasa pentru a degaja drumurile.
Sute de oameni, de asemenea, au blocat o altă autostradă cheie, care leagă Islamabad de oraşele mari precum Lahore şi Peshawar, cântând sloganuri împotriva femeii şi cerând executarea ei.
Între timp, deputaţii opoziţiei din Parlament au cerut joi reformarea sistemului judiciar şi a legii controversate privind blasfemia, astfel încât persoanele nevinovate precum Bibi să nu mai petreacă ani de zile în închisoare.
Citeşte şi: Acces LIBER pentru români pe piaţa muncii din Elveţia. Data de la care intră măsura în vigoare
Citeşte şi: Donald Trump susţine că o treime din americani consideră PRESA ca fiind „duşmanul poporului”
Citeşte şi: New York Times: Cum au ajuns discursurile calomnioase la adresa lui George Soros în centrul dezbaterilor publice
Citeşte şi: Bombardiere ruseşti, escortate de avioane de vânătoare norvegiene deasupra Mărilor Norvegiei şi Barents
Citeşte şi: Cel puţin şase morţi şi peste 590 de răniţi, în urma inundaţiilor din regiunea rusă Krasnodar