Financial Times: Comisia Europeană va obliga companii precum Facebook, YouTube şi Twitter să elimine propaganda teroristă şi extremistă/ "Nu ne putem permite să ne relaxăm sau să fim inactivi"

Comisia Europeană intenţionează să oblige companii din domeniul online precum Facebook, YouTube şi Twitter să identifice şi să elimine propaganda teroristă şi violenţa extremistă, neconformarea fiind urmată de amenzi, informează Financial Times.

3856 afişări

Comisia Europeană va abandona abordarea voluntară prin care companiile active pe Internet elimină mesajele, înregistrările video şi audio care au conţinut asociat terorismului, optând pentru reglementări mai dure, conform unui proiect legislativ care va fi prezentat în septembrie.

Julian King, comisarul european pentru Securitatea Uniunii, a declarat pentru Financial Times că Bruxellesul "nu a observat progrese suficiente" din partea companiilor din domeniul tehnologiei informaţionale în sensul eliminării materialelor care au conţinut terorist, astfel că "vor fi implementate măsuri mai dure pentru protejarea cetăţenilor" europeni.

"Nu ne putem permite să ne relaxăm sau să fim inactivi faţă de un fenomen atât de obscur şi distructiv", a spus Julian King.

Deşi detaliile proiectului legislativ sunt încă în curs de elaborare, un oficial european de rang înalt a explicat că probabil va fi impusă o limită de o oră pentru ca platformele online să şteargă materialele considerate de autorităţi ca având caracter terorist. Noua reglementare ar fi o premieră la nivelul Uniunii Europene, în contextul în care până acum companiile online aveau propriile reguli şi nu aveau responsabilitate juridică pentru conţinutul difuzat de utilizatori.

Julian King a explicat că proiectul de lege, care va avea nevoie de aprobarea Parlamentului European şi a Consiliului UE, va contribui la clarificarea situaţiei legale pentru platformele online, urmând să se aplice tuturor website-urilor, indiferent de mărime.

"Diferenţele de mărime şi resurse înseamnă că platformele au capabilităţi diferite pentru a acţiona împotriva conţinutului terorist, iar politicile lor în acest sens nu sunt mereu transparente. Aceste lucruri au ca rezultat proliferarea în continuare a conţinutului de acest tip pe Internet, reapariţia după ştergere şi transmiterea de la o platformă online la alta", a argumentat Julian King.

Noile măsuri analizate de Bruxelles pentru contracararea activităţilor extremiste intervin după o serie de atentate produse în ultimii doi ani în Londra, Paris şi Berlin.

Compania americană Google susţine că peste 90% din materialele care au conţinut terorist sunt eliminate automat de pe platforma video YouTube, jumătate dintre înregistrări având mai puţin de zece vizualizări. La rândul său, Facebook anunţă că a eliminat cele mai multe dintre cele 1,9 milioane de materiale difuzate de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida detectate în primul trimestru al anului 2018.

Un oficial UE a explicat că iniţiativa Comisiei Europene de adoptare a unor reglementări la nivel comunitar pentru contracararea extremismului online reflectă preocupările privind acţiuni legislative unilaterale adoptate de guvernele statelor membre.

Germania a adoptat deja o lege împotriva "discursurilor care instigă la ură", vizând orice tip de conţinut online, de la ştiri false la rasism. Conform noii legislaţiii germane, companiile trebuie să elimine materialele ilegale în cel mult 24 de ore, altfel riscă amenzi de până la 50 de milioane de euro.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
UE ,
INTERNET ,
EXTREMISM
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.