Fostul director al RBS, deposedat de titlul de cavaler, li se alătură lui Mussolini şi Ceauşescu

Fostul director general al Royal Bank of Scotland (RBS) Fred Goodwin a fost deposedat de titlul onorific de cavaler, intrând astfel în selectul grup al personalităţilor căzute în disgraţie alături de Robert Mugabe, Benito Mussolini şi Nicolae Ceauşescu, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

499 afișări
Imaginea articolului Fostul director al RBS, deposedat de titlul de cavaler, li se alătură lui Mussolini şi Ceauşescu

Fostul director al RBS, deposedat de titlul de cavaler, li se alătură lui Mussolini şi Ceauşescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit Cabinet Office, el este cea de-a 35-a persoană căreia i se retrage titlul de onoare din 1995. Fostul director general al RBS, care a primit acest titlu în 2004 din partea Guvernului laburist, a fost deposedat de acesta pentru rolul pe care l-a jucat în cea mai mare recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial.

"RBS a devenit simbolul a tot ce a mers rău în economia britanică în ultimul deceniu", a declarat ministrul de Finanţe George Osborne.

În mod obişnuit, un titlu este retras dacă persoana care îl deţine a fost găsită vinovată de infracţiuni pasibile cu peste trei luni de închisoare sau dacă i s-a retras statutul profesional. Goodwin nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, dar a fost aspru criticat pentru asumarea unor riscuri excesive într-un raport pregătit de Autoritatea pentru Servicii Financiare în noiembrie în legătură cu prăbuşirea RBS.

Goodwin se alătură astfel unei liste ruşinoase de persoane cărora li s-a retras titlul, între care Robert Mugabe, preşedintele Zimbabwe, Anthony Blunt, care a spionat pentru Rusia, dictatorul român Nicolae Ceauşescu (ce a primit acest titlu ca o încercare de îmbunătăţire a relaţiilor în cadrul Europei în timpul Războiului Rece şi căruia i-a fost retras cu o zi înainte de a fi executat) sau dictatorul italian Benito Mussolini.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici