Fostul prim-ministru bulgar Serghei Stanişev ar putea fi pus sub acuzare

Fostul premier bulgar Serghei Stanişev ar putea fi pus sub acuzare în cadrul anchetei privind scurgerea de informaţii de la Agenţia de Stat pentru Securitatea Naţională (DANS), relatează presa bulgară citată de site-ul Novinite.com.

25 afișări
Imaginea articolului Fostul prim-ministru bulgar Serghei Stanişev ar putea fi pus sub acuzare

Fostul prim-ministru bulgar Serghei Stanişev ar putea fi pus sub acuzare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Surse citate de presa bulgară afirmă că investigaţia iniţiată împotriva lui Stanişev în toamna anului 2009 a atins punctul formulării acuzaţiilor. La începutul acestei luni, procurorul-şef din Sofia, Nikolai Kokinov, afirma că ancheta se apropie de final.

În octombrie 2009, actualul premier bulgar Boiko Borisov, liderul partidului GERB, afirma că Stanişev ascunsese un raport secret al Agenţiei de Stat pentru Securitatea Naţională (DANS) despre indivizii care reprezintă un risc la adresa ministerelor şi altor instituţii. Se pare că Stanişev ascunsese raportul pentru a-i proteja pe aceşti indivizi. Ulterior, Borisov a anunţat existenţa a încă opt rapoarte similare.

Potrivit surselor citate, în cazul lui Stanişev va fi impusă o cauţiune de 100.000 de leva (aproximativ 50.000 de euro).

În plus, fostul premier este anchetat pentru oferirea de protecţie grupurilor criminale, pentru spălare de bani, deturnare de fonduri şi neglijenţă în serviciu la Agenţia de Stat pentru Securitatea Naţională.

Raportul DANS i-a fost oferit lui Borisov de Aleksei Petrov, arestat în februarie în cadrul operaţiunii Caracatiţa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici