„Suntem pregătiţi să anunţăm că vom fi prezenţi în aceste alegeri şi vomf i acolo pentru a câştiga”, a declarat Santorum luni, pentru postul de televiziune ABC.
Santorum, în vârstă de 53 de ani, tatăl a şapte copii, nu este în poziţie de favorit în sondajele republicanilor, în condiţiile în care grupul canidadiţilor republicani pentru prezidenţiale s-a extins în ultimele săptămâni.
Fostul senator, favoritul creştinilor evanghelici, va avea un prim miting electoral la Somerset, în Pennsylvania (est), în apropiere de localitatea în care s-a stabilit bunicul său, imigrant din Italia.
O cursă cu rezultat incert se pregăteşte pentru departajarea candidaţilor republicani pregătiţi să-l înfrunte pe preşedintele Barack Obama la preizdenţialele din 2012.
În fruntea grupului candidaţilor republicani declaraţi – dintre care nici unul nu pare să fie candidatul natural al partidului – se află Mitt Romney, fostul guvernator al statului Massachusetts.
Liderul ultraconservator Sarah Palin nu şi-a dezvăluit intenţiile.