Geoană: Sunt încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că este încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba, întrebat despre capacitatea NATO de a mobiliza până la 300.000 de militari în caz de necesitate.

141 afișări
Imaginea articolului Geoană: Sunt încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba

Geoană: Sunt încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că „odată ce NATO aprobă planurile regionale de apărare, odată ce ia decizia politică”, acestea vor deveni un „standard” pentru ţările membre ale Alianţei.

„Sunt încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba”, a spus Mircea Geoană în cadrul NATO Public Forum, care are loc în marja Summitului NATO de la Vilnius.

El a răspuns la o întrebare din public referitoare la capacitatea NATO de a mobiliza până la 300.000 de militari în caz de necesitate.

„În ultimii 20 - 25 de ani, mulţi aliaţi, în special aliaţii europeni, au colectat dividendele păcii şi nu a fost atât de mult nevoie să investim în baza industrială, în armatele noastre. Acum trebuie să facem acest lucru. Trebuie să aşteptăm ca liderii NATO să aprobe aceste planuri regionale de apărare. După ce le vor aproba, le vor implementa. Le vor adapta la resurse, la un număr mai mare de oameni, mai bine pregătiţi, cu mai multe echipamente pre-poziţionate, conform planurilor”, a spus Geoană.

La Summitul NATO de la Vilnius (Lituania), care se va desfăşura între 11 şi 12 iulie 2023, va fi aprobată o nouă generaţie de planuri de apărare în NATO, denumite generic „planuri regionale de apărare”.

Aceste planuri sunt împărţite în trei zone geografice: o zonă nordică, o zonă centrală şi o zonă sudică, din care fac parte Marea Neagră şi Marea Mediterană. Potrivit acestor planuri, ţările NATO vor pune la dispoziţia comandanţilor Alianţei aproximativ 300.000 de militari echipaţi, pregătiţi, gata să intervină în caz de necesitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici