George W. Bush şi Hamid Karzai au promis că îi vor distruge pe talibani

Preşedintele american, George W. Bush, şi omologul său afgan, Hamid Karzai, au promis luni că îi vor distruge pe talibani, despre care Karzai a declarat că reprezintă o forţă învinsă care atacă civili, dar nu constituie o ameninţare pentru guvernul său, relatează Reuters.

1 afișare
Imaginea articolului George W. Bush şi Hamid Karzai au promis că îi vor distruge pe talibani

George W. Bush şi Hamid Karzai au promis că îi vor distruge pe talibani

Karzai, aflat în vizită în Statele Unite, pe fondul îngrijorărilor privind agravarea violenţelor din Afganistan şi al pericolului bazelor militanţilor de la graniţa cu Pakistanul, a precizat că îşi consolidează armata şi poliţia, cu ajutor american.

"Inamicul nostru este încă acolo, învins, dar încă ascuns în munţi. Datoria noastră este să încheiem misiunea, să îi scoatem din ascunzătorile din munţi", a afirmat el, în cea de-a doua zi de întâlniri cu Bush, la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, din Maryland.

Bush, care se află în defensivă privind găsirea liderului al-Qaida Osama ben Laden, s-a declarat încrezător că forţele americane şi pakistaneze îi vor captura pe liderii grupării militante.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici