- Home
- Externe
- BERLIN, (25.07.2022, 23:27)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Germania acuză Rusia că recurge la "pretexte" pentru a forţa Occidentul să nu mai susţină Ucraina
Guvernul Olaf Scholz a acuzat, luni seară, Rusia că invocă "pretexte" pentru a forţa Occidentul să nu mai susţină militar Ucraina, subliniind că decizia de reducere a fluxului de gaz este "politică", fără a avea cauze tehnice.
4712 afișări

Preşedintele rus Vladimir Putin "practică un joc perfid. Încearcă să slăbească susţinerea puternică pentru Ucraina şi să genereze clivaje în societatea noastră. În acest sens, generează nesiguranţă şi influenţează preţurile", a declarat luni seară Robert Haneck, ministrul german al Economiei, citat de site-ul Tagesschau.de.
"Din informaţiile noastre, nu există niciun motiv tehnic pentru o reducere a fluxului de gaz", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei de la Berlin, citat de site-ul Merkur.de.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin și Netanyahu au discutat la telefon despre războiul Israel-Hamas. Netanyahu, dur la adresa cooperării dintre Rusia și Iran
-
Osteopatul intră în Casa Regală: Regele Charles preferă pranoterapia şi schimburile de energie
-
Romance Fraud, nou tip de fraudă prin folosirea relaţiilor romantice online
-
Motivul pentru Rusia recrutează mercenari din Nepal
"Sunt invocate pretexte, iar decizia este de tip politic", a afirmat, sub protecţia anonimatului, un alt oficial guvernamental german, potrivit cotidianului Le Monde.
Compania rusă Gazprom a anunţat, luni, reducerea semnificativă a fluxului prin gazoductul Nord Stream 1, invocând probleme tehnice, în contextul în care livrările tocmai au fost reluate săptămâna trecută, la un debit mai mic, după o perioadă de întreţinere.
"Capacitatea de distribuţie a staţiei Portovaia va scădea la 33 de milioane de metri cubi pe zi începând de miercuri, 27 iulie", a comunicat luni după-amiază compania Gazprom, conform Agenţiei France-Presse.
Gazprom redusese deja de la 167 de milioane de metri cubi la 67 de milioane de metri cubi livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1. Acum, producţia va fi diminuată la nivelul de doar 20%, notează publicaţia Die Welt.
Rusia a susţinut că va fi nevoită să reducă fluxul de gaz spre Germania dacă nu va primi la timp, din cauza sancţiunilor, o turbină din Canada. Dar Germania a depus eforturi pentru a livra Rusiei turbina respectivă, care însă este blocată în vama Rusiei din cauza formalităţilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe