Germania cere explicaţii privind unele declaraţii despre asistentele bulgare

Ministrul german delegat pentru Afaceri Externe, Gernot Erler, i-a cerut liderului libian, Mouammar Khadafi, explicaţii în legătură cu declaraţiile fiului său, care a recunoscut că asistentele bulgare care au petrecut opt ani în închisoare în Libia au fost torturate, relatează AFP.

2 afișări
Imaginea articolului Germania cere explicaţii privind unele declaraţii despre asistentele bulgare

Germania cere explicaţii privind unele declaraţii despre asistentele bulgare

"Guvernul libian şi Mouammar Khadafi trebuie să se exprime şi să spună dacă acuzaţiile confirmate de fiul său, Seif el-Islam Khadafi, care sunt echivalente cu o autoincriminare pentru Libia, corespund realităţii", a declarat Erler, citat sâmbătă de cotidianul Tagesspiegel.

Fiul liderului libian a dat mai multe interviuri în presa străină în ultima perioadă. El a declarat că asistentele bulgare şi medicul de origine palestiniană judecat şi condamnat împreună cu ele au fost torturaţi, iar familiile lor au fost ameninţate; în plus, Seif al-Islam a recunoscut că asistentele şi medicul nu au nici o vină în ceea ce priveşte infectarea cu virusul HIV/SIDA a peste 400 de copii libieni.

"Dacă aceste lucruri sunt adevărate, este o recunoaştere a faptului că dreptul internaţional a fost încălcat în repetate rânduri", a apreciat Erler.

Într-un interviu publicat de săptămânalul Newsweek, fiul liderului libian a declarat că întregul caz al asistentelor bulgare a fost "un şantaj", iar UE a plătit preţul "unui joc imoral".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici