Ghid cultural pentru lumea islamică destinat militarilor britanici din Irak şi Afganistan

Trupele britanice mobilizate în Irak şi Afganistan dispun de un ghid cultural redactat de experţii serviciilor de informaţii menit să faciliteze dialogul cu populaţia locală.

10 afișări
Imaginea articolului Ghid cultural pentru lumea islamică destinat militarilor britanici din Irak şi Afganistan

Ghid cultural pentru lumea islamică destinat militarilor britanici din Irak şi Afganistan

Cei 12.300 de militari britanici au fost instruiţi cum să evite ofensarea loicalnicilor prin diferite gesturi prin intermediul unui ghid redactat de departamentul de informaţii din cadrul Ministerului britanic al Apărării care constă în trei broşuri separate ce tratează obiceiurile din Irak, Afganistan şi lumea arabă în general, relatează The Times în ediţia electronică de luni.

Ghidul, clasat iniţial doar "pentru uz oficial", avertizează militarii că anumite subiecte sunt considerate drept inadecvate pentru discuţii. "Să întrebi pe cineva cărui grup etnic îi aparţine este un gest considerat nepoliticos (în Afganistan) şi să adresezi unui bărbat întrebări despre membrii de sex feminin ai familiei sale este o chestiune tabu", explică ghidul.

Broşura abordează şi problema ospitalităţii pe care afganii o consideră drept un aspect esenţial al culturii lor. "Un refuz de a furniza sau de a accepta ospitalitatea cuiva va provoca probabil o ofensă serioasă şi în orice situaţie socială este important să nu se refuze mâncarea, ceaiul sau cadourile oferite de gazdele afgane", recomandă ghidul, deşi în cazul cadourilor "este politicos să refuzi o dată sau de două ori înainte de a accepta".

Militarii sunt, de asemenea, sfătuiţi să nu accepte favoruri private "deoarece acest fapt poate crea impresia de favoritism unui alt trib şi poate genera şi aşteptări de returnare a serviciului".

Trupele britanice din Irak sunt, de asemenea, atenţionate în privinţa importanţei ospitalităţii şi li se recomandă să nu refuze ceaiul sau cafea oferită de irakieni. În Qatar însă, este nepoliticos să accepţi mai mult de trei ceşti de ceai sau cafea, potrivit ghidului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici