Guvernul japonez era la curent cu riscul de fuziune nucleară la centrala Fukushima, în martie 2011

Guvernul japonez era la curent cu riscul de fuziune nucleară la centrala Fukushima, în orele care au urmat tsunamiului din martie 2011, dar nu a informat opinia publică despre acest lucru.

438 afișări
Imaginea articolului Guvernul japonez era la curent cu riscul de fuziune nucleară la centrala Fukushima, în martie 2011

Guvernul japonez era la curent cu riscul de fuziune nucleară la centrala Fukushima, în martie 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)â

Un document oficial, publicat vineri, arată că în cursul unei reuniuni în prezenţa principalilor miniştri, organizată la 11 martie, la circa patru ore după ce valurile seismice au afectat centrala atomică, un participant neidentificat a evocat pentru prima dată riscul unei fuziuni.

"Dacă temperatura din centrul reactorului urcă după opt ore, există un risc de fuziune", a avertizat acest oficial, precizând că circuitele de răcire a combustibilului nuclear nu funcţionau decât pe baterii care au autonomie de opt ore.

Această dezvăluire va consolida sentimentul răzpândit în rândul opiniei publice japoneze că Guvernul a fost lipsit de transparenţă în gestionarea celei mai grave crize nucleare după catastrofa de la Cernobîl din 1986.

Centrala Fukushima Daiichi, situată la 220 de kilometri nord-est de Tokyo, a eliberat fum şi particule radioactive după ce circuitele de alimentare electrică au fost inundate de tsunamiul care a devastat coasta de nord-est a Japoniei, provocând moartea sau dispariţia a 19.000 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la acea vreme, Yukio Edano, a exclus timp de mai multe săptămâni ideea unei fuziuni.

În prezent ministru al Economiei, Comerţului şi Industriei, Edano a declarat după publicarea acestui document: "Accept cu umilinţă să fiu criticat pentru că nu vă puteam spune că există un risc de fuziune".

Conform procesului verbal de la o altă reuniune, desfăşurată la 12 martie, ministrul de atunci responsabil cu Strategia Naţională, Koichiro Gemba, declara: "Există un risc de fuziune. Suntem de acord cu o zonă de evacuare de zece kilometri? Nu trebuie să rediscutăm?".

După câteva ore, Guvernul extindea zona interzisă la o rază de 20 de kilometri în jurul centralei.

Guvernul şi operatorul centralei, Tokyo Electric Power (TEPCO), au susţinut mai multe luni că nu a existat fuziune la Fukushima, în pofida avertismentelor repetate emise de experţi independenţi.

Abia la jumătatea lui mai au recunoscut că trei dintre cele şase reactoare au suferit o fuziune parţială sau completă a combustibilului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici