Hamid Karzai nu va cere SUA să revină asupra deciziei de reducere a efectivelor din Afganistan

Publicat: 27 06. 2011, 07:58
Actualizat: 27 06. 2012, 05:30

„Nu voi face acest lucru (…) Este responsabilitatea poporului afgan să-şi protejeze ţara şi să asigure securitatea”, a spus Karzai, într-un interviu difuzat duminică de CNN.

El a apreciat că un lider care nu reuşeşte să atingă acest obiectiv ar trebui să se retragă din funcţie.

Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat miercuri că SUA vor retrage, până în vara anului viitor, o treime dintre forţele staţionate în Afganistan, respectiv 33.000 de militari.

Karzai a adăugat că, în ceea ce priveşte procesul de reconciliere cu o parte dintre insurgenţii talibani, „Pakistanul este extrem de important”, fiind una dintre „forţele care intervin şi au putere”.

„Talibanii nu se pot prezenta în faţa noastră ca un grup unificat, înainte ca aceste forţe să înceapă să coopereze”, a spus el.

Statele Unite au recunoscut, recent, că au început discuţii cu talibanii afgani, în paralel cu iniţiative similare ale autorităţilor de la Kabul.

Întrebat despre evoluţia acestui dialog, Karzai a afirmat că exclude varianta unei împărţiri a ţării în schimbul păcii, în condiţiile în care triburile paştune din sud-estul ţării au în vedere declararea independenţei provinciilor de la graniţa cu Pakistanul. „Nu vom accepta, în numele poporului afgan, un acord în urma căruia o parte a ţării să fie cedată unui grup sau unei mişcări politice. Aşa ceva nu se va întâmpla (…). Nu o permite Constituţia afgană”, a precizat el.