Hezbollah ar fi pierdut alegerile legislative din Liban

Majoritatea susţinută de Occident se aşteaptă la o victorie asupra minorităţii conduse de Hezbollah, aliat al Iranului, în urma alegerilor legislative de duminică din Liban, a anunţat un oficial.

7 afișări
Imaginea articolului Hezbollah ar fi pierdut alegerile legislative din Liban

Hezbollah ar fi pierdut alegerile legislative din Liban (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Informaţiile de până acum arată că tabăra noastră îşi va conserva majoritatea în Parlament", a declarat oficialul citat sub acoperirea anonimatului, la câteva ore după încheierea scrutinului.

Potrivit postului de televiziune Future TV, proprietatea liderului majorităţii, Saad Hariri, aceasta ar fi obţinut 70 de mandate în Parlament, faţă de 58 câte ar fi câştigat Hezbollalh şi aliaţii săi.

Manifestaţii de bucurie au avut loc în mai multe oraşe din ţară în urma difuzării acestor prime rezultate.

Saad Hariri revendică victoria în alegerile legislative din Liban

Liderul majorităţii în exerciţiu, susţinută de Occident, Saad Hariri, a revendicat luni victoria coaliţiei sale la alegerile legislative din Liban, în faţa alianţei conduse de Hezbollah, aliat al Iranului.

"Felicitări dumneavoastră, felicitări libertăţii, felicitări democraţiei", a declarat el în faţa susţinătorilor, anunţându-şi victoria. "Este o zi mare pentru istoria Libanului democratic", a adăugat el.

"Nu există nici învingători, nici învinşi la aceste alegeri, singurii învingători sunt democraţia şi Libanul", a afirmat Saad Hariri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici