Prima pagină » Știri externe » Hipnoterapeut judecat pentru violuri multiple. Procesul se desfășoară cu ușile închise

Hipnoterapeut judecat pentru violuri multiple. Procesul se desfășoară cu ușile închise

Un hipnoterapeut din Franța este judecat pentru violuri multiple. Procesul a început luni și se desfășoară cu ușile închise, la solicitarea unei victime. Bărbatul este acuzat că a violat mai multe femei după ce le-a drogat.
Hipnoterapeut judecat pentru violuri multiple. Procesul se desfășoară cu ușile închise
sursa foto: pixabay
Petru Mazilu
05 ian. 2026, 12:33, Social

Un hipnoterapeut este judecat în Franța într-un caz în care este acuzat de violarea a 14 femei. Procesul lui Cyril Zattara, un profesor de dans care se prezintă drept hipnoterapeut, a început luni, potrivit Le Figaro. Procesul se desfășoară la Aix-en-Provence.

În fața Tribunalului Penal din Bouches-du-Rhône, procesul a început în prezența femeilor însoțite de rudele lor. Multe dintre victime se cunoșteau și s-au îmbrățișat înainte de începerea ședinței de judecată. La cererea unei victime, președintele Tribunalului Penal din Bouches-du-Rhône a dispus o ședință cu ușile închise.

Toate „persoanele publice”, inclusiv reprezentanții presei, au fost rugate să părăsească sala de judecată.

Un hipnoterapeut în centrul atenției

La ieșirea din Tribunal, mama uneia dintre reclamante a explicat solicitarea victimelor. „Imaginați-vă că vă întoarceți la muncă după un proces precum acesta”, a spus femeia.

Totuși, părerile sunt împărțite. O avocată a solicitat de la bun început o audiere cu ușile închise, pentru a asigura „demnitatea” clientei sale. În schimb, altă avocată care reprezintă șase victime în acest proces a pledat pentru o audiere publică.

Președintele instanței, Roger Arata, le-a reamintit tuturor că „o audiere cu ușile închise este un drept” atunci când este solicitată de un reclamant. Procedura nu a fost contestată de procuror.

Acuzatul în vârstă de 47 de ani se află după gratii de aproape cinci ani. El este acuzat că a violat 14 femei în zece ani. De asemenea, este urmărit penal pentru încălcarea vieții private, filmând femei fără consimțământul lor.

Apropiații îl descriu drept un bărbat sociabil și empatic. Anchetatorii au stabilit că avea un mod de operare bine stabilit. El punea un somnifer într-un pahar de vin sau apă, pe care apoi îl servea femeilor. Ulterior, bărbatul profita de starea de amețeală a victimei pentru a o viola.

Cazul a atras atenția publicului deoarece seamănă cu celebrul dosar Mazan. 51 de bărbați au fost condamnați definitiv, majoritatea pentru viol asupra lui Gisèle Pelicot, care era drogată de soțul ei.