Prima pagină » Social » CSM: Deficitul de judecători se menţine la 15%, iar recrutările prin concurs pe post sunt blocate

CSM: Deficitul de judecători se menţine la 15%, iar recrutările prin concurs pe post sunt blocate

Din totalul schemei naţionale de 5.071 de posturi de judecător aprobate în România, sunt vacante 759 de posturi, respectiv 15%, transmite Consiliul Suprerior al Magistraturii (CSM).
CSM: Deficitul de judecători se menţine la 15%, iar recrutările prin concurs pe post sunt blocate
Laura Buciu
20 feb. 2026, 11:40, Social

CSM a transmis, recent, că volumul de activitate al instanţelor judecătoreşti este de 4 ori mai mare decât media europeană, iar vineri a arătat că și situația deficitului de resurse umane la nivelul instanţelor, respectiv judecători, grefieri şi asistenţi ai judecătorului este una complicată.

Astfel, potrivit CSM, din totalul schemei naţionale de 5.071 de posturi de judecător aprobate în România, sunt vacante la acest moment 759 de posturi, respectiv 15%. La acestea se adaugă 51 de posturi vacante din totalul celor 283 de posturi aprobate din fondul de rezervă. În total, cumulat, numărul posturilor vacante este de 810 posturi de judecător.

Cele mai multe posturi vacante sunt la nivelul tribunalelor, respectiv 397 de posturi vacante din schema naţională şi 33 din fondul de rezervă, urmate de judecătorii, cu 324 de posturi vacante din schemă şi 16 din fondul de rezervă.

Astfel, la nivelul primului grad de jurisdicţie (judecătorii şi tribunale) sunt vacante 721 de posturi, reprezentând 95% din totalul posturilor vacante, fără luarea în calcul şi a posturilor aprobate din fondul de rezervă.

Promisiuni fără rezultat

Și numărul grefierilor este complet insuficient faţă de dimensiunea volumului de activitate al instanţelor judecătoreşti, arată CSM. În 6 ani s-au promis minimum 600 de posturi și nu s-a alocat niciun post, reclamă CSM

„Încă din anul 2019, ca urmare a unei analize realizate la nivelul Consiliului, s-a constatat că volumul de activitate al instanțelor judecătorești a crescut semnificativ, însă schemele de personal auxiliar au rămas neschimbate, devenind astfel subdimensionate. Pentru asigurarea unui raport corespunzător judecător/grefier ar fi fost necesare 4.874 de posturi suplimentare de grefier. Acest aspect a fost adus la cunoștința executivului, în cadrul unui grup de lucru constituit în acest sens, convenindu-se încă de la acel moment că este necesară majorarea schemelor de personal auxiliar, suplimentarea urmând să se realizeze treptat, cu 200 posturi anual. S-a realizat o singură suplimentare a schemelor de personal, în anul 2020, cu 225 posturi. Discuțiile cu Ministerul Justiției au fost reluate în anul 2023, când s-a asumat înființarea a 600 posturi de grefier, corespunzătoare perioadei 2021-2023, trendul de 200 posturi pe an urmând a fi menținut și în continuare. În mod constant, lună de lună, ultima dată în luna februarie 2026, Consiliul a revenit către Ministerul Justiţiei cu solicitarea de înfiinţare a celor 600 posturi de grefier cu studii superioare, măsură care reprezintă în continuare o prioritate. Toate demersurile realizate de Consiliu în acest sens au fost ignorate”, arată CSM în comunicatul de presă transmis vineri.

Un asistent la 3 judecători

Totodată, CSM acuză Executivul că refuză inclusiv să înfiinţeze posturi de asistenţi ai judecătorilor pentru a facilita activitatea magistraţilor.

Astfel, CSM arată că, în luna februarie 2026, reiterând adresa transmisă în luna ianuarie 2026, Consiliul a solicitat Guvernului României să iniţieze un demers normativ pentru majorarea numărului maxim de posturi de la nivelul instanțelor judecătorești, astfel încât să fie posibilă crearea unor noi posturi de asistent al judecătorului la nivelul tuturor curților de apel, tribunalelor, respectiv tribunalelor specializate, prin asigurarea unui raport de cel puțin un asistent al judecătorului la 3 judecători.

„Solicitarea Consiliului este justificată de necesitatea implementării unor soluții practice și funcționale pentru deblocarea situației în care se află instanţele judecătoreşti. În condițiile creșterii constante a numărului de dosare, este evident că efortul imens al judecătorilor trebuie susținut prin personal de suport, pentru care, de altfel, există reglementare legală, în art. 150 din Legea nr. 304/2022, din păcate doar formală, pentru că este ignorată, ca în multe alte situații. Având în vedere că, în temeiul Legii nr. 393/2023, au fost înființate 165 posturi de asistent al judecătorului, pentru asigurarea raportului de cel puțin 1 asistent al judecătorului la 3 judecători este necesar să se asigure un număr suplimentar de 712 posturi de asistenți ai judecătorului. Datele concrete arată că sistemul judiciar se confruntă cu un număr din ce în ce mai ridicat de cauze, a căror complexitate este în creștere, în timp ce resursele umane înregistrează un deficit îngrijorător”, potrivit comunicatului de presă citat.

Citește și

Recomandarea video