Hugo Chavez a apărut pentru prima dată în faţa presei venezuelene de la jumătatea lunii aprilie

Preşedintele Venezuelei Hugo Chavez, care se tratează de cancer, a avut sâmbătă prima apariţie în faţa presei de la jumătatea lunii aprilie, salutându-l pe vicepremierul Belarusului Vladimir Semaşko la finalul unei vizite oficiale.

239 afișări
Imaginea articolului Hugo Chavez a apărut pentru prima dată în faţa presei venezuelene de la jumătatea lunii aprilie

Hugo Chavez (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Chavez, a cărui apariţie a durat aproximativ un sfert de oră, a anunţat cu această ocazie vizita la Caracas la 26 iunie a preşedintelui Belarusului Alexandr Lukaşenko.

Preşedintele Venezuelei a apreciat "buna desfăşurare" a acordurilor între cele două ţări, printre care "o uzină care produce deja tractoare (în Venezuela) şi una de camioane pe care o vom inaugura în curând".

Chavez a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, asigurând că vrea să urmărească meciul de fotbal al echpei naţionale a Venezuelei împotriva Uruguay la Montevideo.

Preşedintele Venezuelei nu a mai apărut în public de la 13 aprilie, înainte de plecarea sa în Cuba, unde s-a supus la cel puţin cinci şedinţe de radioterapie.

Şeful statului, a cărui stare de sănătate este obiectul speculaţiilor, a apărut totuşi mai des la televiziune în ultimele zile. Chavez şi-a anunţat intenţia de a candida la propria sa succesiune, însă termenul de înscriere pentru alegerile prezidenţiale de la 7 octombrie expiră la 11 iunie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici