În 1999, un ciclon similar a ucis 10.000 de oameni. Cum s-a pregătit India pentru ciclonul Arnab
„Nimeni nu știa în casa cui va intra apa sau a cui casă va fi înghițită”, a povestit Nagi, o locuitoare din districtul Kakinada, aflat în calea furtunii, citată de Reuters. Ciclonul Arnab a smuls copaci, stâlpi de electricitate și a distrus case. „Ne-au fost distruse toate lucrurile, inclusiv cărțile”, a adăugat femeia, care nu și-a dat numele de familie.
Până acum nu au fost raportate victime în niciunul dintre cele două state, a confirmat și premierul statului Andhra Pradesh, N. Chandrababu Naidu.
Alimentarea cu energie a fost întreruptă, unele școli au fost închise, iar o parte din trenuri și zboruri au fost anulate. Trei aeroporturi din Andhra Pradesh și-au suspendat activitatea.
Vânt de 150 km/h și cod roșu
Departamentul Meteorologic al Indiei a clasificat Arnab drept furtună ciclonică foarte severă, a treia categorie ca intensitate pe scara sa. Ciclonul a atins uscatul miercuri dimineață, iar centrul lui s-a mutat apoi complet spre interior.
Meteorologii estimează vânt de 125–135 km/h, cu rafale de până la 150 km/h, și valuri de furtună cu 1–1,5 metri peste nivelul normal al mareei, care ar putea inunda zonele joase. Pescarii au fost sfătuiți să nu iasă pe mare, iar autoritățile se așteaptă la pagube în culturi, la casele cu acoperiș de paie și la liniile de comunicații.
Șase districte din Andhra Pradesh sunt sub cod roșu. În Kakinada, poliția a numărat câteva sute de copaci și sub o sută de stâlpi smulși, iar drumul Uppada, de pe malul mării, a fost complet distrus.
Himalaya, închisă pentru turiști
Efectele ciclonului se simt și în Nepal. Autoritățile au suspendat timp de trei zile permisele de trekking pentru zonele montane înalte, de teama ploilor și a viscolului. Este vârful sezonului, cu aproximativ 750 de turiști care primesc zilnic permise. Nepalul îi avertizase deja pe turiști că Arnab ar putea provoca ploi torențiale, furtuni de zăpadă și avalanșe în Himalaya, de joi noaptea până sâmbătă.
Scenariul seamănă cu cel de anul trecut, când ciclonul Montha a lovit tot zona Kakinada la sfârșitul lui octombrie, iar ninsorile aduse de el în Nepal au blocat mii de turiști în drum spre Everest.
Lecția anului 1999
Arnab, nume propus de Bangladesh care înseamnă „ocean” în bengaleză, s-a format în Golful Bengal, o regiune în care s-au născut mai multe cicloane mortale. Un super-ciclon care a lovit Odisha în octombrie 1999 a ucis aproape 10.000 de oameni și rămâne una dintre cele mai grave catastrofe naturale din istoria Indiei. De atunci, țara a dezvoltat sisteme de avertizare timpurie și măsuri de prevenire pentru a reduce numărul victimelor.