India: Bilanţul final al prăbuşirii imobilului din Mumbai este de 60 de morţi. Autorităţile au încetat căutările

Bilanţul prăbuşirii unui imobil de patru etaje din Mumbai a ajuns duminică la 60 de morţi, iar salvatorii au încetat căutările, a anunţat un oficial

427 afişări
Imaginea articolului India: Bilanţul final al prăbuşirii imobilului din Mumbai este de 60 de morţi. Autorităţile au încetat căutările

India: Bilanţul final al prăbuşirii imobilului din Mumbai este de 60 de morţi. Autorităţile au încetat căutările (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

UPDATE 15:40 - Salvatorii au încetat căutările în ruinele clădirii din Mumbai, anunţând 60 de morţi

"Bilanţul a ajuns la 60 de morţi şi am oprit căutarea altor corpuri în ruine", a declarat pentru AFP Tanaji Ghadge, un comisar adjunct de poliţie. Un bilanţ anterior al acestei catastrofe, care s-a produs vineri, era de 45 de morţi.

O persoană a fost arestată, a adăugat el, fără să ofere detalii.

Un oficial de rang înalt din cadrul Autorităţii Naţionale indiene pentru Gestionarea Catastrofelor, Alok Avasthy, a anunţat că 33 de persoane au fost scose în viaţă dintre dărâmături.

Însă bilanţul ar putea creşte în continuare, din cauza gravităţii rănilor victimelor spitalizate, a adăugat el pentru AFP.

Potrivit poliţiei, citate de presa locală, lucrări de renovare efectuate de o firmă de decoraţiuni s-ar afla la originea prăbuşirii imobilului.

Municipalitatea Mumbai a anunţat anterior că în clădire locuiau angajaţi ai administraţiei locale şi familiile lor, care au fost invitaţi să părăsească imobilul în aprilie.

"Am recuperat 45 de cadavre până în prezent şi urmează să găsim şi altele, chiar dacă păstrăm speranţa să găsim supravieţuitori", declarase pentru AFP Alok Avasthy, un înalt responsabil al Autorităţii naţionale pentru gestionarea catastrofelor, după această dramă care a survenit vineri în capitala economică şi financiară a Indiei.

Un bilanţ precedent raporta 28 de morţi.

"Ni s-a spus că 89 de persoane se aflau în clădire (n.r. în momentul prăbuşirii) iar până în prezent am luat în evidenţă 78", a declarat acesta de la locul dramei care s-a produs într-o suburbie a Mumbaiului.

"Am recuperat 33 de persoane în viaţă şi continuăm să căutăm până când vom găsi pe toată lumea", a declarat Avasthy.

Potrivit municipalităţii, în clădire erau cazaţi angajaţi ai administraţiei locale şi familiile lor, care au fost îndemnaţi să părăsească imobilul anterior, anul acesta.

"Clădirea are aproximativ 30 de ani. Le-am cerut locuitorilor să părăsească imobilul în aprilie, dar nu au făcut acest lucru", a declarat pentru AFP Khabale-Patil. El nu a explicat de ce li s-a cerut familiilor să plece.

Cinci imobile s-au prăbuşit la Mumbai sau la periferia oraşului în ultimele luni, inclusiv unul în aprilie, o catastrofă în care au murit 74 de persoane.

Aceste accidente relevă proasta calitate a construcţiilor şi încălcarea frecventă a legislaţiei privind urbanismul, pe fondul unei cereri mari şi corupţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici