Inegalităţile dintre venituri şi sărăcia în rândul copiilor sunt în creştere

Inegalităţile dintre venituri au crescut în ultimii 20 de ani în majoritatea ţărilor dezvoltate şi au atras o creştere a sărăciei în rândul copiilor, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) lansat, marţi, la Berlin.

192 afișări
Imaginea articolului Inegalităţile dintre venituri şi sărăcia în rândul copiilor sunt în creştere

Inegalităţile dintre venituri şi sărăcia în rândul copiilor sunt în creştere (Imagine: Mediafax Foto)

"În trei sferturi din cele 30 de ţări membre OCDE, inegalităţile dintre venituri şi numărul săracilor au crescut în ultimele două decenii", notează raportul OCDE.

După anul 2000, diferenţele dintre săraci şi bogaţi au crescut în Canada, Germania, Statele Unite ale Americii, Italia şi Finlanda, dar au scăzut în Mexic, Grecia şi Australia.

În ţările unde diferenţele dintre salarii sunt mari, riscul sărăciei este în creştere, iar mobilitatea socială este slăbită, potrivit OCDE.

"Familiile bogate au o situaţie (financiară - n.r.) şi mai bună" în raport cu familiile cu venit mai mic, în care "riscul sărăciei s-a deplasat de la persoanele în vârstă spre copii şi tineri adulţi", mai arată studiul.

Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică semnalează că sărăcia în rândul copiilor se situează la cote îngrijorătoare, iar acest lucru ar trebui să atragă atenţia autorităţilor publice.

Ţările în care sărăcia la copii a crescut cel mai mult, în ultimii 20 de ani sunt Germania, Noua Zeelandă şi Canada, a declarat principalul autor al raportului, Michael Forster.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici