Inegalităţile şi discriminarea, principalele obstacole în calea dezvoltării - raport ONU

Inegalităţile şi discriminările, în special vizând femeile, se află printre principalele obstacole în calea dezvoltării, subliniază Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA) într-un raport publicat miercuri.

485 afișări
Imaginea articolului Inegalităţile şi discriminarea, principalele obstacole în calea dezvoltării - raport ONU

Inegalităţile şi discriminarea, principalele obstacole în calea dezvoltării - raport ONU (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Raportul, care conţine date despre 176 de ţări, prezintă situaţia după 20 de ani de la Conferinţa Internaţională cu privire la Populaţie şi Dezvoltare, organizată la Cairo în 1994.

În raport se subliniază că inegalităţile tot mai mari riscă să afecteze progresele înregistrate între timp în domenii ca sănătatea, educaţia şi lupta împotriva sărăciei.

Intitulat "Raport mondial, dincolo de 2014", documentul recomandă guvernelor să adopte măsuri legislative în vederea protejării populaţiilor celor mai sărace şi marginalizate, în special adolescenţii, femeile victime ale violenţelor şi comunităţile rurale.

Progrese importante au fost înregistrate în cei 20 de ani, se arată în document. Astfel, mortalitatea în timpul sarcinii şi la naştere a scăzut cu 47% în perioada 1990-2010, tot mai multe fete merg la şcoală, iar creşterea demografică a încetinit. Însă, în 2010, 800 de femei au murit în timpul naşterii zilnic, 222 de milioane de femei nu au acces, în continuare, la măsuri de contracepţie, iar o femeie din trei, la nivel mondial, declară că a fost supusă unor violenţe fizice sau sexuale.

În contextul în care căsătoria între minori este ilegală în 158 de ţări, una din trei minore se căsătoreşte înainte de 18 ani, în ţările în curs de dezvoltare, o situaţie care riscă să le distrugă şansele la educaţie şi de afirmare socială.

Directorul general al UNFPA, Babatunde Osotimehin, afirmă că de progrese beneficiază doar o minoritate infimă. "Raportul relevă inegalităţile care persistă şi discriminarea care ameninţă să încetinească dezvoltarea", declară el. Astfel, peste jumătate din veniturile suplimentare generate în perioada 1988-2008 a ajuns la 5% din populaţia mondială, la cei mai bogaţi, în timp ce la cei 10% cei mai săraci nu a ajuns nimic.

"Cea mai mare provocare pentru noi constă în faptul că progresele noastre (...) sunt din ce în ce mai inegal repartizate, o situaţie care ne ameninţă dezvoltarea, mediul şi viitorul comun", se subliniază în raport. "Inegalităţile tot mai mari sunt foarte dăunătoare dezvoltării durabile", continuă UNFPA. În schimb, unele "cercetări sugerează că femeile cele mai bine educate şi familiile care se bucură de sănătate au un efect pozitiv asupra creşterii Produsului Naţional Brut".

"Este necesar ca guvernele să adopte şi să pună în aplicare legi care să elimine inegalităţile", subliniază Osotimehin, care propune ca măsurarea eforturilor depuse să aibă în centru situaţia adolescenţilor. Ei sunt, într-adevăr, "deosebit de ameninţaţi în comunităţile cele mai sărace: cei mai mulţi îşi duc până la capăt studiile în şcoala primară, dar se confruntă cu dificultăţi în continuarea studiilor în ciclul secundar", adaugă el. "Este esenţial să-i ajutăm să-şi realizeze ambiţiile", îndeană oficialul ONU.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici